Sari la conținut

Stau în carantină românii care sosesc din Spania? Dar cei care pleacă în Spania? RĂSPUNSUL AMBASADEI

Ambasada României în Spania vine cu precizări pentru românii care călătoresc în/dinspre Spania, privind măsurile de autoizolare.

Lista țărilor din care cetățenii care sosesc în România nu vor fi obligați să intre în izolare a fost aprobată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, la data de 13.06.2020. Lista este disponibilă AICI

✅ Spania NU se află pe această listă, prin urmare toate persoanele care sosesc în România din Spania sunt obligate să intre în izolare la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile.

✅ Lista cu țările pentru care se aplică eliminarea măsurilor de carantină/izolare, se actualizează săptămânal de către Institutul Național de Sănătate Publică, în fiecare zi de luni până la ora 16:00.

✅ Măsurile aprobate se aplică începând cu data de 15.06.2020, ora 00:00.

Pentru cei care vin în Spania:

? Autoritățile spaniole au decis prelungirea stării de urgență până la 21 iunie 2020.

? Începând cu data de 15 mai 2020, ora 00.00, toate persoanele care sosesc în Spania din străinătate vor intra în carantină la domiciliu/cazare pentru o durată de 14 zile. 

? Carantina se va efectua la adresa de domiciliu sau cazare. Deplasările se vor limita la aprovizionarea cu alimente, produse farmaceutice si bunuri de primă necesitate, primirea de asistență medicală dacă este necesar sau în caz de forță majoră. Purtarea măstii este obligatorie în cazul acestor deplasări. De asemenea, cei vizați au obligația de a lua toate măsurile de igienă si prevenție a răspândirii virusului, în special în relația cu ceilalți colocatari.

? Sunt exceptați de la măsura carantinei lucrătorii transfrontalieri, transportatorii, personalul de bord si personalul sanitar activ.

? Măsura va rămâne în vigoare pe toată durata stării de urgență în Spania.

Comunicarea completă a Ambasadei poate fi consultată AICI

https://ziarulromanesc.es/zborurile-intre-romania-si-spania-raman-interzise-pana-in-17-iulie-anuntul-facut-de-romatsa/
Etichete: