Sari la conținut

Românii din Spania, îngrijorați de situația sanitară: «E o situaţie foarte grea pentru toţi»

Situaţia sanitară din Spania îi preocupă şi pe români, care se tem că pandemia le poate pune în pericol sănătatea şi locul de muncă.

Ica Tomi este o româncă stabilită în Spania şi a declarat, pentru Mediafax, că mulţi compatrioţi sunt îngrijoraţi de situaţia rudelor din ţară, de care sunt despărţiţi acum de această criză.

„E o situaţie foarte grea pentru toţi, pentru că în caz că se îmbolnăveşte cineva din familie, fie aici, fie acolo, este foarte greu să ajungem unii la alţii, dacă nu chiar imposibil”, spune ea.

Mulţi au renunţat la vacanţe, nu doar pentru că li se cere să intre în carantină, dar mai ales pentru că pot rămâne fără joburile de care depind şi cei de acasă.

Doina munceşte la curăţenie în case şi este nevoită să circule zilnic cu metroul sau cu trenul şi urmează un adevărat ritual ca să nu se infecteze cu Sars-COV-2.

„Când merg cu metroul îmi pun masca, şi chiar dacă se spune că nu mai este necesar să avem mănuşi, eu în mâna dreaptă îmi pun tot timpul o mănuşă. Nu mă aşez pe scaun, caut să fie cât mai mult spaţiu liber, să nu fie mai nimeni. Şi am ieşit din metrou sau autobuz şi mi-am scos frumos manuşa”, explica Doina pentru Mediafax.

Al doilea val de Covid-19 face ravagii în special în regiunile Madrid şi Catalonia, care acumulează majoritatea noilor cazuri.
Guvernul a mobilizat 2000 de militari, pregătiţi să ajute regiunile autonome în realizarea anchetelor epidemiologice.

De asemenea, guvernul le permite regiunilor să ceară reinstituirea lockdown-ului, dacă situaţia nu mai poate fi controlată.

Din fericire, profilul bolnavului de Covid19 de acum din Spania este mai tânăr şi mai rezistent la virus, iar simptomele sunt mai uşoare în majoritatea cazurilor, dar situaţia este preocupanta, deoarece peste două săptămâni începe noul an şcolar.

https://ziarulromanesc.es/explozie-de-imbolnaviri-in-comunitatea-romaneasca-din-spania-665-de-romani-infectati-numai-in-ultimele-24-de-ore/