Sari la conținut

Ordonanța militară nr 8: Se prelungește interdicția zborurilor spre Spania cu încă două săptămâni

Ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, a anunțat aseară o nouă ordonanță militară, nr. 8, cu noi prevederi pentru starea de urgență.

Un articol al ordonanței prelungește cu două săptămâni blocarea zborurilor dintre Spania și România.

Art.2 – (1) Se prelungește măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Spania și din Spania către România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 14 aprilie 2020. (2) Măsura prevăzută la alin. (1) nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, precum și aterizărilor tehnice necomerciale. (3) Măsura prevăzută la alin.(1) se aplică și după durata pentru care este instituită starea de urgență prin Decretul Președintelui României nr.195/2020, numai dacă starea de urgență pe întreg teritoriul României se prelungește și dacă în decretul de prelungire a stării de urgență se menține competența ministrului afacerilor interne de a stabili, prin ordonanță militară, interzicerea graduală a circulației aeriene pe diferite rute. 

România a suspendat toate zborurile din și către Spania începând de miercuri, 18 martie 2020, la început pentru o perioadă de 14 zile.

Prin ordonanța militară numărul 5, suspendarea zborurilor cu Spania a fost prelungită pentru încă o perioadă de 14 zile, începând cu data de 31 martie 2020.

Acum avem a treia prelungire, și este posibil să nu fie ultima.

Ministrul de Interne, Marcel Vela, le-a cerut românilor din Diaspora să nu revină în această perioadă în ţară.