Sari la conținut

Kilometrul 0 al Spaniei a fost iluminat în tricolorul României!

În ajunul Zilei Naţionale, kilometrul 0 al Spaniei a fost iluminat în tricolorul României! Comunidad de Madrid a pus la dispoziţie faţada Real Casa de Correos, iar ansamblul Plaiuri Româneşti a susţinut o reprezentaţie de dansuri în momentul aprinderii tricolorului, moment la care au asistat numeroşi români care au sărbătorit acest moment special care este Centenarul Marii Uniri.

Ambasadorul României în Regatul Spaniei, Gabriela Dancău, a publicat sâmbătă un mesaj video cu ocazia Zilei Naţionale a României şi aniversării Centenarului Marii Uniri, în care îndeamnă, citându-l pe marele istoric Nicolae Iorga, ca ”omagiul recunoştinţei noastre să se îndrepte azi către poporul acesta întreg de oriunde şi din toate veacurile, martir şi erou”.

Iată mesajul integral publicat pe pagina de Facebook a Ambasadei.

„Fiecare dintre noi, din interiorul, cât şi din afara graniţelor ţării noastre este o parte din România, pune spiritul românesc în tot ceea ce face în momentele de trudă zilnică, dar şi în cele de sărbătoare, îndeplinindu-ne totodată datoria nescrisă de a preţui şi a duce mai departe ceea ce acum un secol au înfăptuit românii pentru români cu dorinţa de a lăsa generaţiilor viitoare o Românie şi mai prosperă şi mai frumoasă”, spune ambasadorul.

”Mă bucur că acest moment de mare sărbătoare a Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 ne găseşte împreună, cetăţenii ai unei Românii definite de unitate, independenţă, libertate şi suveranitate dar şi mai important de valorile europene.

Va îndemn să dăm curs cuvintelor marelui nostru istoric Nicolae Iorga: omagiul recunoştinţei noastre să se îndrepte azi către poporul acesta întreg de oriunde şi din toate veacurile, martir şi erou. La mulţi ani, dragi români!”

(Agerpres)