Sari la conținut

După zece ani în Spania, o familie de români s-a întors în ţară şi a investit toate economiile într-o livadă

După mai bine de un deceniu petrecut la muncă în Spania, o familie de români s-a întors în ţară şi a investit toate economiile într-o livadă. În zece ani, un teren arid de 25 de hectare a fost transformat într-o plantaţie cu aproape 50.000 de pomi. Ideea i-a venit proprietarului într-o vacanţă în care se întorsese din străinătate. A avut poftă de pere româneşti, dar nu a avut de unde să le cumpere, scrie observator.tv.

Întinsă pe 25 de hectare, livada din judeţul Alba are peste 30.000 de peri, aproape 10.000 de cireşti şi 3.000 de piersici. Mai cresc aici nuci şi aluni.

Impresionanta plantaţie a fost visul familiei Morar. Cuplul s-a întors în România după ce a lucrat 13 ani în construcţii, în Spania.

Petru Morar, proprietarul livezii: Dacă oamenii care sunt capabili să facă ceva într-o ţară nu fac, ţara aia nu se poate dezvolta. Din păcate de la noi pleacă foarte mulţi oameni capabili să facă ceva şi atunci rămânem, din păcate, în urmă faţă de restul ţărilor din Europa.

Ideea de a intra în agricultură i-a venit lui Petru Morar acum 10 ani, într-o vacanţă petrecută în România. Poftea la pere româneşti, dar nu a găsit decât fructe din import. Tot atunci i-a bătut oportunitatea la uşă. Terenul din Vinţu de Jos, unde este acum livada, era de vânzare. Un teren arid, atunci, dar pe care creşteau câţiva peri sălbatici. Şi-a luat soţia şi fiica de câţiva ani şi s-a mutat în ţară.

Sonia Morar, fiica proprietarului: La început, când am venit din Spania, a fost un lucru destul de greu pentru mine. Fiind o diferenţă destul de mare între cultura lor şi a noastră. Însă a fost chiar locul acesta care m-a ajutat să trec mai departe.

Terenul a costat 24.000 de euro. Investiţiile totale, din ultimii zece ani, au fost însă de zece ori mai mari. Apoi, familia a accesat fonduri europene nerambursabile în valoare de 300.000 de euro.

Ionela Morar, proprietara livezii: Ne-a fost greu. În Spania era mult mai uşor cu actele faţă de aici.

Terenul pe care se află livada a fost schimbat la faţă prin multă muncă. Un lac artificial a fost construit la margine, pentru ca pomii să poată fi irigaţi. În cazul cireşilor, prin tăierea inteligentă a lăstarilor, felul în care aceştia cresc face culesul mai uşor.

Petru Morar, proprietarul livezii: E mult mai uşor de lucrat cu el la cules, pentru că fac cireşele numai pe axe. Calibrul e mai bun, pentru că se hrăneşte direct din axul, din axele pomului. Permite şi o aplecare a ramurilor, sunt mai elastice.

Fructele celor 50.000 de pomi sunt vândute direct către engrosişti. Familia speră ca, în curând, să îşi trimită marfa şi la export.

Repatrierea la sapă: «Veniți înapoi în agricultură, este de muncă», apelul unui candidat ALDE către românii din străinătate