Aderarea la Schengen, ambasadorul României în Regatul Spaniei, George Bologan, a exprimat într-un mesaj publicat pe reţelele de socializare, aprecierea faţă de sprijinul Spaniei pentru intrarea României în spaţiul Schengen. Ambasadorul critică atitudinea Austriei și mulțumește Spaniei.
Citește și: George Bologan este noul ambasador al României în Spania
„România este implicată și loială valorilor NATO, UE și partenerilor săi, fapt confirmat de evidență. UE ne-a învățat valoarea solidarității și să privim înainte fără prejudecăți. Nu știm cui folosesc diversiunile în UE. Cu siguranță celor care nu doresc maximizarea rolului Uniunii și a bunăstării tuturor cetățenilor europeni” se aratè în mesajul Ambasadorului.
Aderarea la Schengen, mesajul Ambasadorului George Bologan
„Nu știu dacă fondatorul PanEuropa, austriacul Coudenhove-Kalergi, ar fi mândru de atitudinea Austriei din aceste zile de a refuza intrarea în Schengen a României, un stat coerent cu propria politică europeană a cărei populație contribuie activ la economia Europei” precizează șeful misiunii diplomatice.
Mesajul continuă: „Le mulțumim acelor prieteni austrieci care ne-au sprijinit în obiectivul nostru legitim. În special mulțumim Regatului Spaniei pentru prietenia sinceră și susținerea constantă.
Uniunea Europeană rămâne proiectul politic cel mai important care ne-a adus pace și șansele dezvoltării dar și a împliniri speranțelor multora dintre noi. Uniunea Europeană este destinul nostru și ne vom susține aspirațiile legitime printre care apartenența la spațiul Schengen. Privim cu demnitate și încredere spre viitor, știind să îi apreciem pe cei care ne sunt prieteni, precum poporul spaniol!” se mai arată în mesajul Ambasadorului român la Madrid, George Bologan.
Austria și Olanda au refuzat joia trecută aderarea la Schengen a României și Bulgariei – în ciuda faptului că Comisia Europeană și celelalte 25 de state membre consideră cele două țări pregătite să intre în spațiul Schengen. Totodată au permis intrarea în Croația de la 1 ianuarie 2023.
Decizia a provocat o oarecare fragmentare în Austria. Președintele țării, Alexander Van der Bellen, a deplâns poziția luată de guvernul austriac, condus de cancelarul Karl Nehammer. Van der Bellen a scris, pe contul său de Twitter, că decizia nu face decât să „crească resentimentele la nivel european” și a avertizat că economia austriacă va trebui să plătească un preț pentru această decizie. „Acest lucru va afecta turismul la nivel național și va face să sosească mai puțini români”, a spus el.
Citește și: Ambasadorul României în Spania, George Bologan: „Vreau să-i unesc pe români”
Sursa: Ambasada României, ZiarulRomanesc.es