Sari la conținut

George Simion a participat la summitul suveraniștilor de la Madrid, alături de Viktor Orban și Santiago Abascal

George Simion a participat la summitul suveraniștilor europeni de la Madrid, susține stiripesurse.ro!

Circa 10 lideri suveranişti ai extremei drepte şi conservatorilor, între care premierii Ungariei şi Poloniei, s-au reunit pentru două zile -vineri şi sâmbătă – la Madrid pentru a discuta din nou despre formarea unui grup comun în Parlamentul European, scrie stiripesurse.ro.

Simion a intrat în Spania cu test

Acuzat de o parte a presei că fie s-a infectat, fie s-a vaccinat ca să poată să zboare în Spania, George Simion a lămurit misterul. Liderul AUR nu avea nevoie nici de vaccin, nici să treacă prin boală ca să călătorească cu avionul în Spania. Simion a precizat că a făcut un test RT-PCR. De altfel, chiar pe site-ul MAE se arată că românii care vor să intre în Spania au posibilitatea să demonstreze rezultatul negativ al unui test RT-PCR.

”Certificatul european digital COVID care atestă rezultatul negativ al unui test PCR realizat în ultimele 72 de ore anterioare călătoriei sau certificatul digital european care atestă rezultatul negativ al unui test antigen realizat în ultimele 48 de ore anterioare călătoriei.” – este lămurirea oferită pe site-ul MAE.

Rezultate parțiale în Spania: PNL câștigă, AUR pe locul doi. Peste 265.000 de români au votat în toată diaspora

Rezoluția adoptată la Madrid

”În iulie 2021, mai multe formațiuni politice reprezentate în Parlamentul European au semnat o declarație comună care reflectă preocupările noastre și angajamentul nostru de a apăra o Uniune Europeană care respectă suveranitatea, libertatea și tradițiile statelor membre. La rândul nostru, am convenit să ne referim la declarație drept „fundament pentru un efort cultural și politic comun, cu respectarea rolului grupurilor politice actuale”.

În decembrie 2021, la Varșovia a avut loc primul summit al forțelor patriotice și conservatoare din Europa. Participanții au discutat despre necesitatea unei cooperări mai strânse în Parlamentul European, precum și despre organizarea de reuniuni comune și despre alinierea voturilor pe probleme comune care privesc protecția suveranității statelor membre ale Uniunii.

Santiago Abascal, liderul Vox

Astăzi, participanții la Summit-ul de la Madrid, care a avut loc în perioada 28-29 ianuarie, și-au reiterat îngrijorarea cu privire la viitorul Europei.

Lider AUR: «Recomand românilor din Spania colaborarea cu VOX”

Comunitatea Europeană s-a făurit ca zonă de liberă cooperare între state suverane. Cu toate acestea, este tot mai amenințătoare încercarea de a transforma Uniunea într-un super-stat federalist, tributar ideologic; într-o corporație care ignoră identitatea și suveranitatea națională; prin urmare, democrația, pluralitatea și interesele cetățenilor națiunilor care formează Uniunea sunt ignorate.

Această derivă pune în pericol Uniunea însăși, îndepărtându-se de idealurile europene creștine pe care a fost fondată. Astăzi, unii birocrați și unele partide consideră, în mod eronat, că pot promova agende lipsite de legitimitate democratică, în contradicție cu nevoile europenilor și cu însăși supraviețuirea civilizației occidentale.

Un nou partid românesc și-a făcut filială în Spania. «Trebuie să vă treziți și să luptați pentru valorile și interesele voastre!»

În fața acestei situații, noi, participanții la Summit, ne angajăm să apărăm Europa în fața amenințărilor externe și interne. Vom înfrunta pe oricine și orice pledează pentru o Uniune Europeană străină de istoria sa, una care, detașată de realitate, merge către sinucidere demografică și transformare a societății. Europa este în declin demografic; trebuie să sprijinim politicile familiale.

Iubim Europa pentru că ne iubim națiunile și vom apăra Europa pentru că ne apărăm națiunile. De aceea, nu vom înceta să cerem o Uniune centrată pe valorile europene comune, pe oameni, pe familiile lor, pe protecția frontierelor și pe libertatea de a avea energie, industrie și un sector primar puternic. Trebuie să redobândim cultura respectului reciproc între statele membre și între acestea și instituțiile UE, instituții în care identitățile constituționale să fie protejate și nu criticate. Denunțăm atacurile, motivate politic, de la Bruxelles împotriva Poloniei și a Ungariei, atacuri care demonstrează completa nerespectare a principiilor de bază ale UE și încalcă spiritul tratatelor.

«Afară cu străinii», un partid anti-imigranți intră în Parlamentul regional din Andaluzia, regiunea cu 150.000 de români

Pe scurt, ar trebui să cooperăm și să ne unim forțele pentru a proteja Europa față de deriva antidemocratică și față de ideologiile impuse, care duc la prăbușirea ei.

În acest scop, am convenit asupra angajamentului nostru de a:

  • Aplica principiul preferinței. Mărfurile produse în statele membre ale Uniunii Europene au prioritate față de mărfurile din țări terțe, care sunt responsabile de sărăcirea fermierilor și a crescătorilor de animale din națiunile noastre, precum și de slăbirea Europei ca putere industrială.
  • Denunța politica de imigrație promovată de Bruxelles ca și ineficacitatea FRONTEX, care nu contribuie la protecția frontierelor noastre.
  • Lucra pentru autonomia energetică europeană, în cadrul căreia națiunile să poată dispune liber de energia ce le este necesară, respectând mediul, dar fără a accepta impunerea de prejudecăți ideologice. Politica energetică eșuată a Bruxelles-ului contribuie la prețuri insuportabile la energie.
  • Cere respectarea strictă a tratatelor în toate cazurile și respinge ferm orice inițiativă care urmărește extinderea nejustificată a competențelor instituțiilor UE.
  • Apăra întâietatea constituțiilor naționale asupra dreptului european și a legilor naționale asupra reglementărilor UE, în toate aspectele care nu intră în competența exclusivă a Uniunii.
  • Lucra pentru a ne asigura că națiunile Europei acționează solidar în fața amenințării pe care o ridică agresiunea externă. Acțiunile agresive ale Rusiei la granița de est a Europei ne-au dus în pragul războiului. Solidaritatea, hotărârea și cooperarea în apărare între națiunile Europei, precum și cu NATO și aliații noștri transatlantici, sunt necesare în fața unor astfel de amenințări.
  • Îndemna instituțiile UE și pe cele naționale să semneze acorduri cu țări terțe, astfel încât imigranții care au fost găsiți vinovați de o instanță de judecată să își execute pedeapsa în țările lor de origine, precum și pentru intensificarea expulzării tuturor imigranților care intră ilegal pe teritoriul UE.

PROPUNEREA A – Crearea unor mijloace de cooperare mai puternică (birou de coordonare) între formațiunile politice prezente la Summit-ul de la Madrid, pentru ca acestea să-și unească forțele și să voteze în Parlamentul European asupra problemelor menționate anterior.

PROPUNEREA B – Concentrarea pe o coordonare mai strânsă între formațiunile politice prezente la Summit-ul de la Madrid, pentru ca acestea să-și unească forțele și să vorbească, ori de câte ori este posibil, pe o singură voce la votul la nivel european, în Parlamentul European, asupra problemelor menționate mai sus.”.