Sari la conținut

Aeroportul din Iași va avea șase noi rute externe, una dintre ele fiind către Barcelona

Aeroportul din Iași va avea șase noi rute externe, una dintre ele fiind către Barcelona. celelalte vor fi către Londra-Southend, Berlin, Bari, Torino și Verona. Cursele vor fi introduse din vara lui 2020 de către compania Wizz Air.

Oficialii Wizz au precizat că, deși cursele vor începe din vara anului viitor, biletele au fost puse deja în vânzare. Totodată, reprezentanții companiei au anunțat că vor creşte frecvenţele săptămânale pe patru rute deja existente, către Roma, Bologna, Bruxelles şi Tel Aviv.

Sunt încântat că după anunţul extinderii bazei de la Bucureşti venim cu veşti bune şi pentru Iaşi. Deschidem şase noi rute de la Iaşi către Barcelona, Berlin, Bari, Torino, Verona şi Londra-Southend. Vom aloca o a treia aeronavă de tip Airbus A320 bazei de la Iaşi. Anul viitor ajungem la 20 de rute pe aeroportul din Iaşi„, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă Stephen Jones, managing director în cadrul Wizz Air.

Cătălin Bulgariu, directorul aeroportului din Iași, a transmis că în acest an traficul va atinge 1,4 milioane de pasageri, el anticipând că, în 2020, aeroportul ieșean va depăşi la acest capitol aeroportul din Timişoara şi se va clasa pe locul trei, după Bucureşti şi Cluj.

Dacă lucrurile merg cum ne dorim, putem ajunge la patru milioane de pasageri în anul 2030„, a precizat el.

La rândul său, Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, a spus că modernizarea terminalului de pasageri rămâne o prioritate.