Sari la conținut

Spania. Pensionarea amânată sau „jubilación voluntaria demorada”: cum câștigi un bonus lunar până la sfârșitul vieții

Pensionare amânată în Spania

Pensionare amânată în Spania. Dacă subsidiul pentru persoanele peste 52 de ani este un fel de pensionare anticipată, Spania are o soluție și pentru cei care doresc să se pensioneze mai târziu decât ar putea. Spania este una dintre țările din Europa cu cea mai mare vârstă de pensionare. Și totuși, în schimbul unei sume de bani (vom vedea cât) Statul vrea să îi convingă pe contribuabili să mai rămână în câmpul muncii. Dar să vedem care sunt beneficiile pensionării amânate în Spania și să cunoaștem mai exact reglementările în vigoare din ianuarie 2022.
Citește și: Spania, noutăți 2023. TOT ce trebuie să știi despre ajutorul pentru șomerii peste 52 de ani

Pensionare amânată în Spania: „jubilación voluntaria demorada”

Introdusă cu reforma pensiilor din 2022, această pensionare amânată în Spania (care este total voluntară) este o posibilitate deschisă lucrătorilor ajunși la pensie. Indiferent dacă lucrează ca salariați sau lucrează pe cont propriu! Și totuși nu este o pensie în sine. Este, mai bine zis, o situație juridică specifică și are niște avantaje.

Decizia este în vigoare din data de 1 ianuarie 2022. Cine amână voluntar momentul pensionării va primi un supliment economic la pensie. Acest supliment poate fi de 3 feluri.

Opțiunea 1, un procent de 4%

În acest caz, se acordă o majorare 4% pentru fiecare an întreg de cotizare după împlinirea vârstei obișnuite. Exemplu: Gheorghe nu s-a pensionat la 65 de ani și a lucrat până la 68 de ani prin mecanismul de pensionare amânată în Spania. Dacă prin pensionarea obișnuită Gheorghe a primit o pensie de 1.500 euro (100% din baza sa de reglementare), după cei trei ani de pensionare amânată, el poate crește această sumă cu 12%, adică 4% înmulțit cu 3.

Rezultatul este că, atunci când se va pensiona definitiv, Gheorghe va câștiga nu 1.500 de euro, ci 1.680 de euro pe lună pentru tot restul vieții.

pensionare amânată în Spania

Opțiunea 2: o sumă forfetară

Această opțiune se referă la o sumă forfetară pe an de contribuții, care depinde de anii care au fost cotizați. Suma forfetară variază între aproximativ 5000 și 12.000 de euro. Poți alege să primești o singură plată în momentul în care pensia. 

Exemplul de calcul este mai greoi. Dar dacă ai contribuit mai puțin de 44 de ani și 6 luni, pentru o pensie inițială de 950 euro pe lună (13.300 pe an), suma ar fi de 5.843,25 euro pentru fiecare an în care se amână pensionarea. Dacă ai contribuit mai mult de 44 de ani și 6 luni, cifra anterioară se majorează cu 10%. În acest caz reține că dacă optezi pentru acest mecanism, baza de reglementare nu va fi maximizată atunci când te vei pensiona definitiv.

Pensionare amânată în Spania, opțiunea 3

Această a treia opțiune este o combinație ale primelor două. În acest caz se reduce plata forfetară și procentul care va fi adăugat la viitoarea bază de reglementare. Și asta pentru a beneficia de ambele beneficii în același timp.

Simulatorul de pensie disponibil pe portalul Securității Sociale îți permite să stimezi pensia și beneficiile economice ale pensionării întârziate.

Pentru a putea lua în calcul această situație de pensionare amânată în Spania, una dintre condiții este să fi contribuit la asigurările sociale cel puțin 15 ani. O alta este să fi împlinit vârsta minimă de pensionare.
Citește și: Vârsta de pensionare în Spania pentru a încasa 100% din pensie

Surse: seg-social.gob.es, ziarulromanesc.es