Pensiile contributive și necontributive în Spania – Pensia este o prestație economică și acoperă pierderea de venit dacă încetăm activitatea în muncă. Pensionarea este recunoscută de dreptul muncii pentru toți lucrătorii. În unele țări, între care și Spania, există și o modalitate necontributivă. În virtutea acesteia din urmă, dacă, după împlinirea vârstei legal stabilite, nu ai venituri sau ai dar sunt mai mici decât este stabilit prin lege, ai dreptul la pensie. Care este rolul reședinței în obținerea unei pensii în Spania a explicat atașatul pe probleme de muncă la Ambasada de la Madrid, Cristina Florea la Radio Românul. (Articolul continuă)
Pensiile contributive și necontributive în Spania, rolul reședinței
Denumirea celor două explică diferență care este dată în principal de perioada minimă de cotizare. Cu alte cuvinte, contribui sau nu la sistemul de securitate socială. Pensia necontributivă ți se acordă fără a se ajunge la stagiul minim de cotizare și e condiționată de veniturile tale. Trebuie să te afli într-o situație vulnerabilă din punct de vedere economic. (Continuă să citești după fotografie)
Așadar, pensia necontributivă ți se acordă dacă ai un anumit nivel de venituri și ai o perioadă de reședință pe teritoriul spaniol. De cealaltă parte, cea contributivă nu este condiționată de reședință și o poți obține după un stagiu minim de cotizare de un an.
Altă diferență între pensiile contributive și necontributive în Spania: cea contributivă se poate exporta în statul în care tu ca pensionar decizi să te stabilești. De cealaltă parte, pe cea necontributivă o pierzi în momentul în care ca pensionar te deplasezi și rămâi în alt stat. Și asta pentru că este, de fapt, un ajutor social. Și atunci când părăsești Spaniei, acest ajutor îl ceri de la statul unde te deplasezi.
Pensiile contributive și necontributive în Spania: când sunt necesari minim 5 ani de rezidență
Pensia necontributivă poate fi doar pentru vârstă și pentru invaliditate, deoarece în cazul pensiei necontributive nu există pensie de văduvie. Pensia de invaliditate necontributivă nu ține cont de ce vârstă ai, dar ține cont de gradul de incapacitate de cel puțin 65%. De cealaltă parte, pensia contributivă poate fi obținută și cu un grad de incapacitate mai mic de 65% și poate fi parțială, totală, deci de mai multe tipuri.
Diferența ar fi că dacă la pensia necontributivă contează doar acest grad de incapacitate de 65 %, în cazul celei contributive se ia în considerare și stagiul de cotizare. Dacă ai cotizat suficient nu vei obține niciodată o pensie necontributivă. Dacă ai cotizat insuficient se adună și ani din România și se vede dacă nu ajungi la 65% poate obține o pensie contributivă pentru incapacitate parțială, de exemplu, care îți dă dreptul să lucreze în alt domeniu sau să fii pensionat o perioadă, ți se face evaluare anuală, ți îmbunătățește gradul de incapacitate și te poți reintegra pe piața muncii. Deci – pentru pensiile contributive primul criteriu este cel al contribuției.
Dovada lipsei veniturilor
Dacă pierzi capacitatea de muncă total ți se acordă o pensie, chiar și dacă nu îndeplinești criteriul de cotizare. Dacă incapacitatea este mai mică decât este stabilit prin lege, atunci se consideră că te poți recupera, poți reintra pe piața muncii și poți cotiza din nou. În schimb, la pensiile necontributive de incapacitate nu se ia în considerare doar acest grad de 65% de incapacitate. Contează și perioada de reședință. În cazul acesta trebuie să fie 5 ani anteriori incapacității, din care ultimii doi de rezidență permanentă în Spania. Bineînțeles trebuie să faci și dovada lipsei veniturilor.
Pensia necontributivă pentru vârstă o poți cere decât la 65 ani. Nu există pensionare anticipată pentru pensia necontributivă. Perioada de reședință de această dată este de 10 ani pe teritoriul Spaniei. Dintre care ultimii doi de reședință continuă!
Exportarea pensiei și absența din Spania
Pensiile contributive și necontributive în Spania. Pensia contributivă se poate exporta, cealaltă nu. Pentru ambele, ANUAL trebuie îndeplinite niște condiții. În cazul pensiei necontributive trebuie făcută anual dovada lipsei veniturilor. Mai clar, așa demonstrezi că sunt în continuare mici față de cele stabilite de stat pentru limita de existență. În schimb, pensia contributivă trebuie actualizată anual doar dacă o primești din alt stat decât cel în care ești rezident, prin trimiterea certificatul de viață.
Citește și: Curtea Supremă: Un fiu în închisoare nu contează ca responsabilitate familială pentru a încasa pensia necontributivă
Absența de pe teritoriul statului spaniol are consecințe diferinte pentru pensiile contributive și necontributive în Spania. Când primești o pensie necontributivă, poți lipsi 90 de zile, anunțând, oricum, autoritățile spaniole. Dacă depășești această perioadă, nu ți se mai acordă pensia necontributivă. În schimb, când vorbim de pensia contributivă poți lipsi și mai mult pentru că e un drept și nu poți fi condiționat. Așadar, necontributiva este condiționată de Declaracion de la Renta din care se vede că nu ai îndeajuns venit, iar contributiva, pentru cei care primesc pensia de la alt stat, de trimiterea certificatului de viață. Sursa: Ambasada României