Sari la conținut

Pensia pentru tineri în Spania și Italia, te-ai gândit la ce vârstă te-ai putea pensiona?

Pensia pentru tineri în Spania și Italia

Pensia pentru tineri în Spania și Italia. La ce vârstă te poți pensiona dacă lucrezi în Spania sau Italia? Vârsta de pensionare îngrijorează pe toată lumea! La ce vârstă se vor pensiona tinerii, care astăzi găsesc greu un loc de muncă iar când sunt angajați sunt prost plătiți? Cercetările de ascultare activă pe rețelele de socializare desfășurate de MAPFRE în Spania arată că tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani sunt îngrijorați de viitorul lor financiar și de dificultatea de a economisi. Lipsa locurilor de muncă și perioadele lungi fără contribuții vor afecta pensia lor. Impactul va fi direct asupra pensiei publice la care se pot aștepta tinerii, cel puțin după cum se calculează pensia astăzi. Iată situația în Spania și Italia.
Citește și: Pensionarea anticipată forțată în Spania. Totul despre vârstă, condiții, avantaje (și dezavantaje economice)

Pensia pentru tineri în Spania și Italia: pentru pensia întreagă trebuie să muncești 37 de ani

Potrivit reglementărilor actuale din Spania, o persoană sub 30 de ani se va putea pensiona la împlinirea vârstei de 67 de ani. Și asta indiferent de cât timp a lucrat și care a fost salariul. Această vârstă de pensionare poate fi anticipată. Dar anticiparea se face numai dacă sunt îndeplinite anumite condiții. Între acestea una este esențială: să fi cotizat un minim de ani.

Dar una este să te poți pensiona la 67 de ani și alta să încasezi 100% din pensie. Atingerea vârstei de pensionare nu este suficientă pentru a primi o pensie decentă. Legea stabilește o perioadă minimă de 15 ani de cotizare pentru a putea accesa pensia contributivă.
Citește și: Spania. Pensiile necontributive în 2023: TOT ce trebuie să știi (mai ales când nu ai 15 ani de cotizații)

Cât trebuie să cotizeze un tânăr de 30 de ani în Spania

Cu acel timp de lucru se poate încasa 50% din baza de reglementare a pensiei. Această bază de reglementare este suma a contribuției cu care ai contribuit în ultimii 25 de ani împărțită la 350. Pentru a colecta 100% din baza de reglementare , adică pensia totală, va fi necesar să muncești 37 de ani!

Ținând cont de acest lucru, un tânăr de 30 de ani care începe să lucreze astăzi va trebui să contribuie timp de 38 de ani pentru a avea acces la 100% din pensie. Aceasta înseamnă că, în cel mai bun caz, te vei putea pensiona la vârsta de 68 de ani, cu un an peste vârsta legală!
Citește și: Vârsta de pensionare în Spania pentru a încasa 100% din pensie

Realiști fiind, va trebui să fi cotizat timp de 38 de ani pentru a putea beneficia de 100% din pensia de stat. Presupunând întotdeauna că cerințele pentru pensionare nu se modifică și nu devin și mai restrictive.

A face previziuni despre pensiile peste 30 de ani e imposibil. Pe de o parte, datele vorbesc despre un sistem care are nevoie de ajustare pentru a-și garanta sustenabilitatea. Pe de altă parte, este o problemă foarte sensibilă în care istoric nu au existat transformări radicale. Dar depinde în întregime de acorduri politice. S-ar putea întâmpla ca măsurile viitoare să afecteze atât vârsta de pensionare, cât și cuantumul pensiei.

„Pensami”, serviciul INPS în Italia

Pensia pentru tineri în Spania și Italia: și în Italia situația se prezintă cam la fel. Un tânăr de 25 de ani abia angajat va trebui să lucreze și să contribuie la asigurările sociale circa 46 de ani. Simulatorul INPS recent actualizat „Pensami” o spune clar: situația arată mai mult ca un miraj decât ca o posibilitate reală.

Mai exact, un tânăr de 25 de ani care lucrează de 12 luni va putea să se pensioneze anticipat la 70 de ani și să se pensioneze pentru limită de vârstă la 70 de ani și șase luni. Cu condiția ca să fi cotizat cel puțin 46 de ani și 4 luni în primul caz și peste 20 de ani în al doilea.

Situația este și mai incredibilă dacă anii de cotizare sunt mai puțini de 20 de ani dar mai mari de 5. În acest caz așteptarea pensiei standard pentru limită de vârstă se va prelungi până la 74 de ani și 10 luni.

Potrivit simulatorului INPS, un tânăr de 40 de ani din Italia care a început să lucreze în 2010 la vârsta de 28 de ani, se va putea pensiona anticipat la 66 de ani și două luni DACĂ a plătit cel puțin 20 de ani de contribuții și a acumulat o sumă a pensiei ce depășește de 2,8 ori minimul (acum 1409,16 euro, dar evident de actualizat).
Citește și: Pensia pentru românii din Spania, iată cele mai utile informații în materie de la Cristina Florea, atașat pentru probleme de muncă și sociale la Ambasada României în Spania

Sursa: jubilacionypension, inps.it ZiarulRomanesc.es