Românii care pleacă la muncă în străinătate prin intermediul unor firme româneşti care îi pun în legătură cu angajatori străini, cu care semnează contractele de muncă, trebuie să ştie că documentele semnate cu firmele de plasare trebuie să conţină anumite elemente obligatorii.
Inspecţia Muncii reaminteşte, printr-o informare recentă, că înainte de semnarea contractului de muncă propriu-zis cu firmele care funcţionează legal ca agenţi de plasare a forţei de muncă, lucrătorul român semnează un contract de mediere, iar acest document trebuie să conţină cel puţin denumirea angajatorului din străinătate/ţara pentru care se face mediere în vederea angajării, adresă, număr de telefon/fax; descrierea muncii şi a condiţiilor de muncă, durata timpului de muncă, durata contractului de muncă, salarizare, condiţiile de transport, de locuit.
Aspectele la care trebuie să mai fie atenţi românii la contractele de muncă semnate cu firmele de plasare, care se regăsesc în Legea nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, fac referire la menţionarea următoarelor elemente:
- datele de identificare ale angajatorului străin;
- funcția, meseria sau ocupația;
- durata angajării, condițiile de angajare, de încetare a angajării sau de reangajare;
- durata timpului de muncă și de repaus;
- tariful orar și/sau salariul lunar, moneda în care se efectuează plata, modalitățile de plată și datele de plată a salariului;
- sporuri, ore suplimentare și alte drepturi salariale;
- cazurile în care pot fi urmărite drepturile salariale;
- durata, modul de acordare și drepturile bănești aferente concediului de odihnă;
- condițiile de muncă și de climă, măsurile de sănătate și securitate în muncă;
- asigurarea medicală și de viață a angajaților români, în aceleași condiții cu cetățenii din țara de destinație;
- acordarea de despăgubiri în caz de boli profesionale, accidente de muncă sau deces;
- condițiile de cazare sau, după caz, de închiriere a unei locuințe și de asigurare a hranei;
- condițiile de transport și de repatriere a salariaților români, inclusiv în caz de boli profesionale, accidente de muncă sau deces;
- obiceiurile locului și orice alte aspecte specifice de natură a pune în pericol viața, libertatea sau siguranța salariaților români;
- taxele, impozitele și contribuțiile care grevează asupra veniturilor angajaților cetățeni români, asigurându-se, după caz, evitarea dublei impuneri sau a dublei perceperi de contribuții de asigurări sociale;
- datele de contact ale ambasadelor/misiunilor diplomatice ale României în statul de destinație.
Aceeași lege prevede că agenții de plasare care nu se asigură că aspectele de mai sus sunt trecute în contractele de muncă „sunt obligați să suporte costurile aferente repatrierii cetățenilor români în cauză, în baza documentelor justificative„. De controlul acestor aspecte se ocupă, potrivit legii, inspectorii de muncă.
Recent, legislaţia română a suferit o serie de modificări, iar agenţii şi firmele de plasare a forţei de muncă în străinătate au mai multe obligaţii faţă de lucrătorii români, printre acestea numărându-se şi asigurarea transportului în ţara de destinaţie, prin firme autorizate, precum şi raportarea frecventă a contractelor încheiate la inspectoratele teritoriale de muncă.
În plus, cei care se angajează în străinătate prin astfel de agenți de plasare trebuie să știe că activitatea agenților (care se termină cu încheierea unui contract de muncă) nu presupune costuri pentru cei ce se angajează. Altfel spus, românii nu pot fi obligați să plătească agentul de mediere pentru că i-a ajutat să semneze contractele cu angajatorul străin.
„Agenții de plasare efectuează în mod gratuit activități de mediere a cetățenilor români în vederea angajării în străinătate, fără perceperea de la aceștia de comisioane, tarife sau taxe„, scrie în lege, unde activitatea de mediere e definită ca „punerea în legătură a angajatorului străin cu românul care-și caută de muncă, finalizată prin încheierea unui contract individual de muncă”.
un articol avocatnet.ro