Sari la conținut

Asistența medicală de urgență în Spania, pentru români, este gratuită?

Asistența medicală de urgență în Spania

Asistența medicală de urgență în Spania . Sunt în vacanță în străinătate și sufăr un accident care îmi provoacă o fractură la încheietura mâinii. Sunt internat la spital pentru tratament și apoi sunt externat: trebuie să plătesc factura din buzunarul meu sau nu? Vreau să îmi trateze durerea de spate un medic de renume internațional din Spania recomandat de cel mai bun prieten. Cu toate acestea, terapiile sunt foarte scumpe. Cât de mult voi putea fi rambursat de casa de sănătate?Sunt întrebări frecvente când este vorba de sănătate și cheltuileli sanitare în Spania. Iată câteva informații generale despre sistemul sanitar.
Citește și: Cristian Boteanu, medic român în Spania: „În România jumătate din activitate era hârțogărie”

Asistența medicală de urgență în Spania : boală sau accident

În Spania, asistența de urgență este garantată pentru toată lumea și se acordă în spitale și unele centre de sănătate. La rândul ei, îngrijirea în centre private va fi întotdeauna plătită. Este întotdeauna recomandat să călătorești cu asigurare medicală internațională. Asistența medicală în caz de boală sau accident este gratuită pentru cetățenii români (ai Uniunii Europene, Elveției, Norvegiei, Islandei și Liechtenstein) atâta timp cât dețin Cardul European de Asigurări de Sănătate (TSE). În plus, motivul călătoriei nu trebuie să fie un tratament medical specific.

Dacă nu ai cu tine TSE, va trebui să plătești toate costurile și să soliciți rambursarea în România. Dacă este necesar un tratament medical programat, acesta trebuie să fie autorizat de instituția competentă din țară. În toate cazurile sunt excluse tratamentele orale (cu excepția extracțiilor) și repatrierea în caz de boală, potrivit spain.info.

Când vorbim de asistența medicală de urgență în Spania , trebuie spus că și cetăţenii Regatului Unit vor primi îngrijiri medicale de la Sistemul Naţional de Sănătate Spaniol. Această acoperire este oferită cu cardul european de asigurări de sănătate britanic (UK EHIC) sau cardul global de asigurări de sănătate (GHIC).
Citește și: Cardul european de sănătate pentru românii din Spania, când NU poți să îl folosești. Sunt acoperite tratamente medicale programate sau nu? – EXCLUSIV

Călătorie, vacanță, studiu sau muncă…

Așadar, dacă vii temporar în Spania din motive de călătorie, vacanță, studiu sau muncă, trebuie să ai întotdeauna cu tine Cardul European de Asigurări de Sănătate. Rambursarea cheltuielilor se face prin prezentarea documentației sanitare și a chitanțelor eliberate de instituția care a prestat serviciul (clinică medicală, spital, farmacie, unitate…). Atenție: rambursarea se face în funcție de tarifele serviciilor din țara vizitată, Spania! Dacă plata unui ticket este necesară, nu poți solicita rambursarea la întoarcere.
Citește și: Sănătatea privată în Spania, și dacă ai nevoie de mai mult decât de un medic de familie când te doare capul?

Asistența gratuită este oferită numai în spitalele publice. Trebuie să prezinți cardul european de asigurări de sănătate la check-in. Altfel veți fi taxat ca pacient privat. Costurile asistenței private nu sunt rambursabile. Transportul cu ambulanța este gratuit dacă este asigurat de un furnizor de sănătate publică.

Românii care își mută reședința în Spania din motive de studiu sau de muncă, pot cere autorităților formularul S1 care este valabil un an și poate fi reînnoit. Modelul permite pacientului și familiei sale să beneficieze de o îngrijire medicală completă la egalitate cu pacienții locali. (Formularul S1 atestă că ai dreptul la asistență medicală în țara în care locuiești).

Ce se întâmplă dacă dorești să pleci în Spania pentru a avea un tratament la un spital sau o clinică locală, sau una normală de rutină (de exemplu, operație de menisc sau apendicită) programată? Pentru tratamentele programate este necesară o cerere de autorizare pentru a efectua intervenția. Odată obținută autorizația, poți beneficia de servicii de asistență medicală în Spania.
Citește și: Sănătatea românilor din Spania: „Așteaptă să ajungă în momente critice pentru a merge la medic” EXCLUSIV

Sursa: Spain.info, ZiarulRomanesc.es