Spania, zilnic mor doi lucrători. Cea mai proastă statistică de pe piața muncii, dezvăluită pe 28 aprilie, care este Ziua Securității și Sănătății în Muncă. În fiecare zi doi oameni au plecat la muncă și nu s-au mai întors acasă. Anul trecut, în Spania, 705 de persoane AU MURIT pentru a-și câștiga existența. Industria, agricultura și construcțiile sunt sectoarele în care își pierd viața cei mai mulți lucrători.
705 de persoane au murit și peste 1,1 milioane au fost rănite în accidente de muncă în 2021. Adică în fiecare zi mor doi lucrători în Spania și alți 3.000 au vreun tip de accident fie în exercitarea profesiei, fie în drum spre muncă.
Înseamnă două decese și 1.137 de accidente pe zi. Cifre care corespund doar celor oficiale. Multe dintre cazuri nu sunt înregistrate pentru că sunt minore sau pentru că nu sunt contabilizate ca accidente de muncă.
O situație care, departe de a fi corectată, continuă să se înrăutățească, potrivit sindicatelor. Acestea atrag atenția că, din 2012, ratele accidentelor nu au încetat să crească și siguranța locului de muncă este în scădere, parțial, din cauza creșterii precarității, potrivit cadenaser.com.
Spania, zilnic mor doi lucrători, cei mai mulți sunt șoferi
„Din 2013, peste șase mii de oameni au murit în accidente de muncă în Spania. În spatele acestei cifre stau drame de oameni, oameni care suferă, nu este doar un număr” a declarat Ana García de la Torre, secretar de Sănătate în Muncă al UGT.
Dintre aceste 705 decese, un număr de 575 au avut loc în timpul zilei de lucru. Restul de 130 se aflau în drum spre serviciu sau de la serviciu spre casă, a anunțat UGT Uniunea Generală a Muncitorilor.
Numărul accidentelor mortale la locul de muncă rămâne îngrijorător de mare. Productivitatea este pusă deseori înaintea siguranței.
Numărul înfricoșător al deceselor este legat și de externalizarea unor servicii și lipsa de experiență, caracteristici care pot explica incidența foarte mare a accidentelor de muncă în rândul tinerilor.
Potrivit Ministerului Muncii, cei mai mulți decedați la locul de muncă sunt șoferii și operatorii de utilaje mobile: 154 de decese în timpul zilei de lucru, la care se adaugă încă 12 in itinere, adică pe traseul între casă și serviciu.
Urmează, cu 86 de decese, categoria muncitorilor calificați în construcții. Aici se înregistrează cel mai mare număr de accidente grave —687 din cele 3.702 raportate în 2021.
Surse: cadenaser.com, ugt.es, ziarulromanesc.es