Sari la conținut

Spania susține ideea unui „pașaport COVID” pentru repornirea turismului

Spania va fi inclusă pe lista țărilor europene care intenționează să introducă în curând un „certificat de vaccinare” care să faciliteze circulația călătorilor și să ajute sectorul turistic să îşi revină după şocul provocat de pandemia de coronavirus.

Ministrul Spaniei pentru Turism, Reyes Maroto, a anunțat că guvernul țării lucrează pentru a introduce un „certificat de vaccinare”, care va avea aceleași funcții pe care urmează să le aibă şi cele lansate de Danemarca, Grecia, Islanda și susținute de Comisia Uniunii Europene.

Potrivit lui Maroto, responsabilitatea guvernului nu a fost doar „rezistența la virus, ci și recuperarea Spaniei în ceea ce privește competitivitatea turistică”. Ea a afirmat că sprijinul guvernului în sectorul turismului este extraordinar, subliniind importanța „transformării și digitalizării” pentru ca industria turismului să păstreze competitivitatea.

Sectorul turistic al Spaniei s-a confruntat cu o scădere de 75% a veniturilor din sectorul turismului, în timp ce o scădere de 20 de milioane a fost marcată în numărul de călători internaționali, în cursul anului trecut, au relevat cifrele din El Pais.

Pe baza cifrelor din octombrie 2020, aproximativ 17,8 milioane de turiști internaționali au vizitat Spania în cursul anului trecut, ceea ce arată că scăderea numărului de turiști internaționali este comparabilă cu datele din 1968 (19,2 milioane de turiști internaționali) și din 1969 (aproximativ 21,7 milioane de turiști internaționali).

Comisia Europeană ar putea emite un certificat de vaccinare comun

Vaccinarea ar putea deveni o condiție pentru călătorii, la fel cum este în momentul de față cu testele Covid.

Vicepreședintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas, spune că nu este vorba de un „pașaport COVID”. Sau cel puțin nu în prima fază, când va fi folosit pentru recunoașterea celor vaccinați de către toate țările europene.

O dată ce atingem, însă, imunitatea în masă, lucrurile s-ar putea schimba. Schinas spune că folosirea documentului drept pașaport e ceva „imaginabil”, dar numai după ce toate țările vor cădea la înțelegere pe această temă.

Președintele Klaus Iohannis și-a exprimat dezacordul față de un astfel de pașaport, despre care spune că ar împărți populația în două și ar duce la discriminări.

Etichete: