Sari la conținut

Spania, Ministerul de Interne caută o soluție pentru a regulariza rapid refugiații ucraineni

Consiliul European a dat undă verde, joi, măsurilor de protecție temporară ucrainenilor care fug din zona de război. Spania este a patra țară cu cea mai mare diaspora de cetățeni ucrainieni. Autoritățile trebuie să găsească o soluție pentru ca refugiații să aibă acces la permisul de ședere și munca imediată, conform directivei europene. 

Prima înregistrare se vrea rapidă și ușoară, poate chiar la orice secție de poliție, dar există riscul de aglomerație la Biroul pentru Azil și Migrație, care se află deja de ani buni la limita capacităților sale.

Spania rectifică și anunță că trimite arme în Ucraina. Podemos nu e de acord

Ministerul caută o soluție pentru a regulariza rapid refugiații

Protecția temporară, care poate fi extinsă la trei ani, nu implică recunoașterea oficială a statutului de refugiat pentru ucraineni.

Cine dorește trebuie să o solicite în paralel. 

Paradoxul spaniol este că UE activează acest mecanism pentru a regulariza ucrainenii și pentru a nu supraîncărca sistemele de azil ale statelor sale membre, iar Spania are deja probleme cu un sistem de acordare a azilului deja saturat.

Înregistrarea inițială, la secțiile de poliție

Ministerul de Interne dorește o procedură „cât mai rapidă și ușoară posibil” pentru ca ucrainenii să locuiască și să lucreze în mod legal în Spania — precum și să aibă acces la resurse de primire, sprijin financiar, educație și sănătate. 

Pentru ca înregistrarea inițială a noilor sosiți să fie rapidă, se propune ca această sarcină să revină secțiilor de poliție. 

Ulterior, va fi responsabilitatea autorităților să verifice cazierele judiciare ale celor înregistrați. Directiva include și motive de refuz, cum ar fi prezența unor infracțiuni, scrie elpais.com.

Centralizarea dosarelor, la Biroul de Azil și Migrație

Biroul de Azil și Migrație este organul care prin lege trebuie să se ocupe de aceste cereri de protecție temporară. 

Decretul Regal din 2003 care transpune directiva din 2001 și activată în această miercuri pentru prima dată arată clar că acest departament este cel care trebuie să centralizeze dosarele.

Comisia Interministerială pentru Azil și Migrație va trebui să își dea avizul și în cazul ucrainenilor. Este un organism care se întrunește, în general, o dată pe lună pentru a aproba sau respinge cererile de azil.