Sari la conținut

Sagrada Familia a fost redeschisă! Medicii din prima linie au prioritate la vizitarea catedralei

Catedrala Sagrada Familia din Barcelona şi-a redeschis porţile. Această primă fază este dedicată celor din prima linie în lupta cu coronavirusul, cadrele medicale primind peste 2.000 de bilete, relatează AFP.

Vizitatorii au putut face fotografii după ce arhiepiscopul Barcelonei, Juan Jose Omella, i-a însoțit într-un tur al bisericii.

Proiectată de arhitectul Antoni Gaudi, basilica a fost închisă acum aproape patru luni din cauza pandemiei de coronavirus. Însă, pentru următoarele două weekend-uri, edificiul va fi deschis doar lucrătorilor din domeniul sănătății, poliției și ONG-urilor.

Scopul este recunoașterea și omagierea locuitorilor din Barcelona, ​​„în special celor care au fost în prima linie, care luptă și lucrează pentru a preveni Covid-19”, se arată într-o declarație de pe site-ul basilicii.

„Este pentru prima dată când am fost și pentru mine reprezintă un cadou, un cadou pentru efortul și orele pe care le-am depus în ultimele luni, așa că sunt recunoscătoare”, a spus Virginia Martinez, medic în orașul Terrassa. “Este o recunoaștere a muncii noastre și ce este mai bine decât vizitarea unui monument ca acesta?”.

O a doua etapă va permite accesul gratuit al locuitorilor Barcelonei, iar abia într-o a a treia etapă acceesul turiștilor autohtoni și străini va fi permis. Când rezervările au început pe internet pentru lunile iulie şi august, s-au înregistrat 37.750 de înscrieri în mai puţin de cinci ore.

Început în 1882, Sagrada Familia este a șasea cea mai vizitată atracție turistică din lume, potrivit TripAdvisor.

Spania a înregistrat 205.545 de cazuri de coronavirus și 28.385 de decese, conform datelor ministerului sănătății, ceea ce o face una dintre țările cele mai afectate din Europa.

https://ziarulromanesc.es/el-mundo-arunca-bomba-coronavirusul-in-mostre-de-apa-din-barcelona-recoltate-in-martie-2019/