Sari la conținut

Român arestat pe aeroportul Barajas pentru răpirea unul copil de trei ani. Îi schimbase numele de familie cu al lui

Poliția Națională a reținut un tânăr român de 19 ani pe aeroportul Adolfo Suárez Madrid-Barajas care dorea să călătorească cu un băiat de trei ani, tot român, din Italia în Costa Rica și al cărui nume de familie fusese schimbat, scrie El Mundo.

Deținutul este acuzat că este presupusul autor al unei infracțiuni de trafic de ființe umane și principala ipoteză a anchetatorilor este că ar fi un caz de adopție ilegală, potrivit surselor poliției.

Agenții grupului specializați în lupta împotriva traficului de persoane au fost alertați la aeroport despre acest caz și l-au intervievat pe bărbat. El a declarat că a sosit din Italia cu copilul și că are un bilet pentru a călători în Costa Rica cu escală în Spania, potrivit Poliției Naționale.

https://ziarulromanesc.es/madrid-mii-de-pui-de-gaina-morti-dupa-ce-au-fost-abandonati-pe-aeroportul-barajas-este-o-scena-ingrozitoare/

El le-a spus agenților că minorul este fiul său, dar s-a contrazis de multe ori și nu a putut construi o poveste credibilă.

De asemenea, el a recunoscut că nu are niciun loc de muncă sau venituri de niciun fel, deși purta 5.000 de dolari în portofel și alte 6.000 de euro în valiză, fără a preciza de unde provin.

Bagajele pe care le purtau erau formate dintr-o mică valiză de cabină și un rucsac, care au atras atenția anchetatorilor, deoarece erau insuficiente pentru o călătorie de nouă zile pentru un adult și un copil.

Conform legislației române, minorii trebuie să călătorească cu autorizația ambilor părinți în fața unui notar, document pe care persoana arestată nu îl avea.

În plus, anchetatorii au verificat că numele de familie al copilului a fost schimbat recent cu cel al bărbatului.

Copilul a fost dus într-un centru din Comunitatea Madrid, iar românul a fost arestat, sub acuzația de infracțiunie de trafic de persoane și răpire de minori.