Sari la conținut

Recrutau victimele prin metoda „Loverboy”, le exploatau în Spania și alte țări din UE, beneficii de peste 350.000 de euro

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Galați au destructurat o grupare infracțională organizată, specializată în trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism. Patru bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore.

Cei în cauză ar fi recrutat victimele prin metoda „Loverboy”, iar, prin constrângere psihică şi fizică, menținere în eroare și șantaj emoțional, supraveghere și îngrădirea libertății de mișcare, le-ar fi exploatat sexual, beneficiind de sumele de bani obținute de acestea (aproximativ 350.000 de euro).

Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada august 2013 – februarie 2021, patru bărbați ar fi exploatat mai multe tinere minore şi majore, prin obligarea acestora la practicarea prostituției, pe teritoriul mai multor state, inclusiv Spania.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate documente, telefoane, bijuterii și ceasuri de lux, precum și 2.500 de euro.

La data de 9 februarie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați și procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galați au efectuat opt percheziții domiciliare, în Galați și Brăila, la locuințele unor persoane bănuite de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism. Totodată, au fost puse în executare 20 de mandate de aducere.

Patru bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentați Tribunalului Galați, cu propunere de arestare preventivă.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea, Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați și Inspectoratului de Poliție Județean Galați.

Etichete: