În prag de vară şi de vacanţă, probail v-aţi întrebat cel puţin o dată dacă coronavirus poate fi transmis şi prin apa mării. Un studiu al Institutului francez pentru studiul mării (Ifremer) vine să răspundă la această curiozitate: noul coronavirus nu a fost detectat în apa mării sau în organismele care trăiesc în mare, potrivit Le Figaro.
Cercetătorii au prelevat probe de apă și de viețuitoare de pe toate zonele costiere din Franța (coasta normandă, coasta bretonă, atlantică și mediteraneeană).
Mai mult, cercetătorii au prelevat probe și din sectoarele de coastă unde sunt deversate apele din canalizarea unor orașe, tocmai pentru a vedea dacă apa mării a fost contaminată. Și în acest caz rezultatul a fost negativ.
Înseamnă că noul coronavirus nu supraviețuiește în apa mării? ”Nu avem această certitudine, e doar un prim studiu, dar este o veste bună”, a declarat conducătorul studiului pentru site-ul institutului Ifremer.
Cercetătorii vor continua studiul prelevând probe din aceleași locuri pe toată durata verii pentru a vedea dacă pot trage o concluzie definitivă legată de modul în care circulă coronavirusul pe durata sezonului estival.
Salinitatea apei marine ar putea ucide virusul
La o concluzie similară ajunseseră și niște cercetătorii spanioli care afirmau în studiul lor că «diluarea în mare și prezența sării ar putea fi factori susceptibili să contribuie la diminuarea și inactivarea virusului.» Pe scurt, salinitatea apei marine este un element ce poate deteriora protecția coronavirusului.
Toate acestea fiind zise despre apă, riscul de contaminare nu dispare definitiv. Intr-adevăr, baia în mare sau în râuri, lacuri și piscine trebuie să fie însoțită de gesturile de distanțare fizică pentru a limita infecția cu SARS-CoV-2. Pe plaje, pe malurile râurilor, lacurilor sau bazinelor, principalii vectori de transmisie rămân mai departe secrețiile respiratorii generate de tuse, strănut și contactul direct între persoane.