Sari la conținut

Premierul Sanchez, în izolare după ce s-a întâlnit cu preşedintele Franţei. Emmanuel Macron a fost testat pozitiv

Premierul Pedro Sanchez intră în izolare după ce s-a întâlnit cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, care a anunţat joi că este infectat cu coronavirus.

Sanchez și Macron au luat prânzul împreună, luni, la Paris, potrivit Reuters. Primul ministru al Spaniei a anunţat că îşi suspendă toate întâlnirile oficiale şi intră în carantină pentru o săptămână după diagnosticul lui Macron. Astfel, Sanchez rămâne în izolare până în ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie.

Președintele francez Emmanuel Macron are COVID-19, a anunțat, joi, Palatul Élysée. Șeful statului s-a izolat și va lucra de la distanță, citează Mediafax. ”Președintele Republicii a fost diagnosticat astăzi pozitiv pentru Covid-19. Diagnosticul a fost pus în urma unui test PCR făcut după apariția primelor simptome”, se spune în comunicatul oficial.