O româncă de 34 de ani, din Spania, a fost acuzată că a încercat să-și omoare nou-născutul și și-a abandonat ceilalți cinci copii. Femeia a fost găsită vinovată de o instanță din Cáceres și a fost condamnată, în total, la 10 ani de închisoare. De asemenea, ea va trebui să plătească despăgubiri de un milion de euro pentru copilul cel mai mic, relatează hoy.es, citat de digi24.ro.
Femeia locuiește de mai mulți ani în Spania și are, în total, șase copii. Cel mai mare, de 16 ani, locuiește la rudele din România. Începând cu 2008, românca a intrat în evidența serviciilor sociale spaniole, primind sprijin financiar constant și locuințe sociale.
În 2017, femeia a rămas însărcinată cu al șaselea copil. La scurt timp, tatăl copilului a ajuns în închisoare. După ce a născut, femeia pur și simplu a refuzat să mai aibă grijă de copii. Astfel, cel mai mare dintre copiii rămași cu ea în Spania, în vârstă de 10 ani, și-a asumat responsabilitatea de a avea grijă de frații mai mici. Acesta a fost nevoit să abandoneze școala.
A născut acasă, ajutată de fiul de 10 ani
Potrivit documentelor din anchetă, femeia nu și-a dorit ultimul copil și nici măcar nu a mers la medic în timpul sarcinii. A născut acasă, pe 25 aprilie 2018, ajutată de fiului ei de 10 ani. Ulterior, o vecină a sunat la spital, iar românca și nou-născutul au fost internați pentru îngrijiri medicale două zile.
La externare, bebelușul cântărea 2 kilograme și 670 de grame. Mama și-a neglijat complet copilul nou născut, iar starea acestuia a început să se degradeze.
Pe data de 15 iunie 2018, mama femeii și bunica copiilor i-a vizitat, ocazie cu care a constatat că cel mic „arăta ca o mumie, cu oasele craniului marcate, mâinile și buzele negre și ochii înfundați în orbite”. La insistențele bunicii, bebelușul a fost dus la camera de gardă, în stare critică: pierduse 26% din greutatea avută la naștere. Băiețelul, cu prognostic de supraviețuire rezervat, a fost internat timp de 33 de zile. A reușit să supraviețuiască, dar a suferit traume ireversibile, cu o atrofie cerebrală și o întârziere globală în dezvoltarea motorie și cognitivă.
Femeia a fost trimisă în judecată și ulterior condamnată. Instanța a decăzut-o din drepturile părintești, iar cei cinci copii au ajuns în grija statului spaniol.