Sari la conținut

Peste jumătate dintre pacienții cu coronavirus din Spania au dezvoltat tulburări neurologice

Noi cercetări ale experților spanioli indică faptul că infecția cu Covid-19 provoacă o gamă largă de tulburări în sistemul nervos și poate ataca direct creierul, scrie El Pais.

Coronavirusul atacă sistemul respirator, dar există dovezi din ce în ce mai mari că afectează sistemul nervos.

Câteva studii bazate pe mii de pacienți spanioli arată că majoritatea acestor persoane au dezvoltat cel puțin o problemă neurologică. Astfel că există o gamă largă de simptome, de la dureri de cap până la stări comatoase.

Într-un procent de cazuri, afecțiunile neurologice au fost chiar principala cauză a decesului. Deși aceste simptome au fost atribuite răspunsului imunitar excesiv al organismului la Covid-19, unele cercetări indică faptul că virusul atacă direct creierul.

Un nou simptom descoperit de medicii spanioli. Iritațiile în interiorul gurii apar la unii pacienți infectaţi

Asociația Spaniolă de Neurologie (SEN) a adunat cele mai recente studii efectuate în Spania, cu privire la conexiunea dintre coronavirus, creier și întregul sistem nervos. Cercetarea este variată; include investigații cu privire la modul în care virusul schimbă simțul mirosului și gustului unei persoane, cercetări asupra durerilor de cap la lucrătorii din sănătate infectați și un studiu asupra accidentelor vasculare cerebrale, la 1.600 de pacienți cu Covid-19.

După studierea condițiilor neurologice observate la 841 de pacienți cu coronavirus din două spitale din Albacete, regiunea spaniolă Castilla-La Mancha, în perioada maximă a crizei din martie, s-a constatat că 57% dintre pacienți au prezentat unul sau mai multe simptome neurologice.

Potrivit Segura, care a fost coautor al studiului, cele mai frecvente simptome întâlnite de pacienții cu coronavirus au fost mialgia, durerile de cap și amețelile. El subliniază că aproape 20% au prezentat tulburări ale conștiinței, deși acest simptom este concentrat în rândul pacienților vârstnici.

Alți 20% dintre pacienți au dezvoltat probleme neuropsihiatrice precum insomnie, anxietate și psihoză. „Unele dintre simptome, cum ar fi mialgia, insomnia și durerile de cap, nu au fost observate în studiile anterioare”, adaugă Segura, care predă și la Universitatea Castilla-La Mancha.

Într-un procent mic, dar semnificativ din cazuri (între 1% și 5%), neurologii au depistat miopatie (boală neuromusculară), disautonomie (o disfuncție care afectează sistemul nervos autonom) și boli cerebrovasculare, cum ar fi accident vascular cerebral. În mai puțin de 1% din cazuri, cercetătorii au observat, de asemenea, convulsii, tulburări de mișcare și encefalită la unii pacienți. În zeci de cazuri, pacientul a intrat în comă. În plus, complicațiile neurologice au fost principala cauză de deces la 4% dintre victimele coronavirusului, potrivit studiului.

Bavaria, peste 40 de români depistați pozitiv cu Covid-19, unul internat la spital, ceilalți sunt asimptomatici