Sari la conținut

Peste 70% din noile cazuri detectate în Spania în ultimele 24 de ore au fost în rândul medicilor

Cu epidemia în remisie după ce a atins vârful acum o lună, Spania a început să relaxeze măsurile restrictive după săptămâni de carantină, timp în care rata deceselor și a noilor infecții a scăzut. Însă, peste 70% din noile cazuri detectate în Spania în ultimele 24 de ore au fost în rândul medicilor, a spus Ministerul Sănătății, citat de presa internațională.

De la începutul pandemiei, Spania a numărat peste 250.000 de infecții. Din acestea, 18% din cazuri – sau 43.956 – au implicat cadre medicale. În două mari spitale din Madrid și Catalonia, regiunile cel mai grav afectate, rata infecției printre cadrele medicale a fost de 11%.

Fernando Simon, șeful departamentului pentru situații de urgență din cadrul Ministerului, a spus că infecțiile printre cadrele medicale au fost ”mai puțin grave” decât în cazul populației generale. Potrivit acestuia, asta s-ar fi întâmplat din cauză că medicii sunt mult mai tineri decât celelalte victime.

Rata mortalității în rândul cadrelor medicale a fost de 0.1% comparativ cu 7,7% în rândul populației generale. Spania a raportat marți 185 de noi decese, bilanțul total ajungând la 25.613. Numărul total al infecțiilor a ajuns marți la 219.329.

Etichete: