Sari la conținut

Orăşele din sudul Spaniei, terorizate de câteva familii de români care ocupă abuziv mai multe clădiri. ”Trăiesc în largul lor, fără ca nimeni să le spună nimic”

Mai multe orăşele din sudul Spaniei sunt terorizate de câteva familii de români care ocupă abuziv mai multe clădiri, spre disperarea agenţilor imobiliari, care nu mai pot să le vândă.

În disperare de cauză, unii dintre ei le dau bani românilor ca să plece, dar aceştia revin, scrie adevarul.ro.

Localnicii din oraşele Alameda şi Macarena – aflate în Andaluzia, lângă Sevilla, sunt teorizaţi de mai multe familii de români care ocupă ilegal mai multe clădiri din zonă. Poliţiştii spanioli îi intimidează prea puţin pe români, care îşi văd liniştiţi de treabă şi au ajuns să ocupe tot mai multe spaţii locuibile, spre disperarea localnicilor. 

Spania, șase tineri arestați pentru că au aruncat un homosexual într-o fântână și au urinat asupra lui 

Nici vizitele periodice ale poliţiştilor şi nici măsurile de securitate puse în aplicare de Endesa (n.red.- companie iberică de electricitate), vara trecută pentru a preveni racordarea ilegală, nu au fost de ajuns.

Asta după ce, potrivit ABC, ediţia de Sevilla, mai mulţi români au intrat pur şi simplu în mai multe imobile nelocuite şi le-au ocupat abuziv. Ei s-au conectat ilegal la reţeaua naţională electrică şi au intrat în câteva rânduri în conflict cu poliţiştii, care au venit pentru a restabili ordinea. 

”Unii cerşesc la uşa supermarketului sau a bisericii, iar alţii pe stradă. Trăiesc în largul lor, fără ca nimeni să le spună nimic”, susţine unul dintre angajaţii magazinului situat în apropierea clădirii ocupate abuziv.

Oamenii mai spun că românii nu au provocat incidente în cartier, cu excepţia unei bătăi, care nu i-a implicat însă în niciun fel pe localnici. Atunci, poliţiştii au intervenit, iar oamenii au crezut că vor scăpa de vecinii lor nepoftiţi.

Însă cei mai disperaţi sunt agenţii imobiliari care voiau să vândă apartamentele respective, dar acum nu mai reuşesc. În unele cazuri, românii au ocupat clădiri şi apartamente care au o situaţie incertă şi sunt încă disputate în justiţie. Unele agenţii au venit cu o soluţie şi le-au oferit românilor bani. Deloc puţini, spune unul dintre agenţii imobiliari chestionaţi, care a explicat însă că nu o dată agenţiile s-au păcălit atunci când le-au dat bani românilor, însă aceştia s-au întors la scurt timp.