Sari la conținut

O eroare informatică întârzie plata șomajului în Spania

O eroare informatică întârzie plata șomajului în Spania. Unele entități financiare, care au avansat încasarea subvenției, au fost nevoite să paralizeze serviciul, miercuri, 5 aprilie, și să informeze beneficiarii că trebuie să mai aștepte. Băncile au anunțat că este vorba de o eroare informatică la Serviciul Public de Stat de Ocupare (SEPE).

Autoritățile române promit sprijin pentru subvenția acordată în Spania persoanelor de peste 52 ani

Băncile au fost nevoite să comunice clienților problema cu care se confruntă. Au dorit să facă cunoscut faptul că nu e o problema a lor, ci generată la SEPE.

Informațiile au venit după solicitările și întrebările clienților despre motivul întârzierii intrării banilor în cont.

„Din cauza unei întârzieri în plata SEPE, plățile nu au fost încă efectuate”, scrie Banco Sabadell pe Twitter. Caixabank e mai pesimistă și speră ca problema să fie rezolvată până mâine, 6 aprilie.

O eroare informatică întârzie plata șomajului în Spania. Există mai multe bănci care au raportat această eroare prin intermediul rețelelor de socializare. Banco Santander și ING au avut și ele aceeași problemă.

Aprilie, lună cu întârzieri

Aprilie este o lună deosebită pentru cine așteaptă ajutoarele de la Stat. Sărbătorile de Paște dau peste cap zilele normale de primire a banilor în cont.

Serviciul Public de Stat de Ocupare (SEPE) dă de obicei ordinul de plată pentru ajutoarele de asistență familială, șomaj și alte indemnizații între zilele de 10 și 15 ale fiecărei luni. De această dată 10 aprilie cade duminică. Cel mai probabil ordinul va fi dat luni, 11 aprilie. 

Dacă ordinul nu se emite până pe 15, care e zi de sărbătoare, Vinerea Mare , încep problemele. Mulți beneficiari nu vor fi plătiți până luni 18 aprilie.

Există bănci care fac în avans plățile care provin de la SEPE. Asta permite ca oamenii să primească banii în fiecare lună între zilele de 3 și 5.

Este vorba despre bănci precum Santander, BBVA, Banco Sabadell, Caixabank, Bankinter, Cajamar, Ibercaja sau Unibox, relatează antena3.com

Surse: antena3.com, ziarulromanesc.es