Sari la conținut

Medalii de aur și bronz pentru sportivii români la Campionatul Mondial de Culturism din Spania

Trei sportivi legitimați la EuroPower Gym Suceava au făcut parte din lotul național al României care a reprezentat țara, la sfârșitul săptămânii trecute, la Campionatul Mondial de Culturism și Fitness din Spania, iar doi dintre ei au reușit să se întoarcă și cu medalii, scrie Monitorul de Suceava.

Cea mai mare performanță a obținut-o Albert Cristian Mufturel (foto), care a reușit să câștige două medalii de aur și a reușit să domine categoria Master Men’s Classic Bodybuilding. După ce a câștigat locul I la 40-44 de ani, Mufturel a fost desemnat și Campion Absolut al categoriei, obținând astfel încă o medalie de aur.

Pozele dinaintea morții. Sute de oameni au murit din cauza selfie-urilor

Același sportiv s-a clasat și pe locul al III-lea la categoria Men’s Bodybuilding (40-44 ani, 90 kg), adăugându-și astfel în palmares și, evident, în bagajul cu care s-a întors din Spania și o medalie de bronz.

Pe podiumul Mondialului de Culturism și Fitness a urcat și Andrei Cîmpan, cel care anul trecut obținuse locul I la categoria Men’s Wheelchair Bodybuilding, categorie destinată persoanelor cu handicap.

O brânză de capră din Spania a câştigat titlul de cea mai bună brânză din lume

De data aceasta, Andrei s-a clasat pe locul al III-lea, adjudecându-și medalia de bronz.

“Având în vedere că a fost cel mai ușor din categorie (62 de kilograme) și cel mai tânăr (20 ani), Andrei are timp să progreseze ca sportiv în anii care urmează.Andrei e un exemplu pentru alte persoane cu diferite handicapuri: cu multă muncă și ambiție poți să îți îndeplinești visurile!”, a declarant Mihai Cristi Tcaciuc.

În privința sportivului Dorel Toma, acesta s-a clasat pe locul IX la categoria +90 Masters și pe locul 5 la perechi, rezultat de apreciat dată fiind concurența pe care a avut-o la aceste categorii.  

“Valoarea clubului nostru a fost confirmată și de această dată prin rezultatele obținute de sportivii noștri. România a obținut locul II pe națiuni și e o mândrie că am contribuit și noi la această performanță extraordinară”, a completat antrenorul și președintele Europower Gym Suceava.

Etichete: