Sari la conținut

Doar patru noi decese în Spania în 24 de ore. Starea de urgenţă, extinsă până în 21 iunie

Premierul spaniol Pedro Sanchez a declarat duminică că va solicita Parlamentului să fie de acord cu o prelungire cu încă două săptămâni a stării de urgenţă, până pe 21 iunie, după care guvernul nu va mai restricţiona mişcările cetăţenilor, a informat ziarul El Pais, citat de agenţia Reuters.

Şeful Guvernului de la Madrid le-a spus liderilor guvernamentali regionali în cadrul unei video-conferinţe că aceasta va fi ultima prelungire a stării de urgenţă, deoarece rata infecţiilor din Spania s-a redus dramatic.

Ministerul Sănătăţii din Spania a înregistrat sâmbătă doar patru noi decese cauzate de Covid-19, totalul de la începutul pandemiei şi până acum fiind de 27125 decese, ceea ce înseamnă că în acest moment ţara iberică aduce focarul sub control.

În schimb, numărul infecţiilor cu Covid-19 a crescut sâmbătă în Spania cu 271 de persoane, ceea ce înseamnă un total de 239.228.

https://ziarulromanesc.es/el-pais-spania-ar-putea-majora-impozitele-ca-urmare-a-crizei-provocate-de-coronavirus/
Etichete: