Sari la conținut

Un deținut face o gaură în peretele celulei pentru a-l ataca pe un altul

deținut face o gaură în peretele celulei

Un deținut face o gaură în peretele celulei sale: și nu este cu scopul pentru a scăpa într-o închisoare din Lleida. El a rupt caloriferul din celula lui și cu o bucată de fier a făcut o gaură în perete.

Oricine își imaginează că o gaură în peretele închisorii este calea de ieșire spre libertate. Dar nu este acesta cazul acum. Într-o închisoare din Lleida, Spania, deținutul a făcut o gaură în perete nu ca să scape ci ca să îl atace pe deținutul care se afla de cealaltă parte a peretelui, potrivit elperiodico.com.

Evenimentul a avut loc sâmbătă în jurul orei 10. Deținutul a rupt caloriferul din camera sa și cu una dintre bucățile acestuia a făcut o gaură pentru a comunica cu cealaltă cameră.

Deținut face o gaură în peretele celulei sale: conflictul a fost stins cu greu

Acolo se afla un alt prizonier cu care se certa. Conflictul ajunsese la un nivel de nesuportat așa că era necesară rezolvarea acestuia și deci gaura în perete.

Funcționarii penitenciarului au auzit loviturile și țipetele celuilalt deținut atacat. Atunci au mers aproape de zona celulei și au fost amenințați de deținutul care avea în mână o bucată de fier. Atunci a fost activată o echipă de intervenție care a reușit să îl blocheze pe deținut.

Bărbatul a fost transferat la spitalul din Lleida pentru că era rănit la mâini. A refuzat să primească asistență medicală așa că a fost readus la penitenciar.

Sindicatele critică lipsa investițiilor în siguranța funcționarilor din penitenciare, dar și starea deplorabilă a închisorii din lleida. Cum este posibil ca un deținut să smulgă caloriferul și să distrugă celula, se întreabă sindicatul. Sursa: elperiodico.com