Sari la conținut

Căutat în Spania, arestat în România, român acuzat de jafuri și violențe, implicat într-un grup infracțional

Un tânăr de 26 de ani din Țăndărei a fost arestat la începutul lunii decembrie 2020 de Curtea de Apel București, în baza unui mandat european de arestare emis de autoritățile din Spania. Tânărul din Tandarei este acuzat în Spania de implicarea într-un grup infracțional organizat care a comis două jafuri la o firmă de reciclare de unde au furat mai multe cantități de cupru.

Potrivit mandatului de arestare emis de autoritățile din Spania, primul jaf a avut loc în data de 3 aprilie 2015. Tânărul din Tandarei este acuzat că el și alte opt persoane „au agresat și au lovit pe agentul de pază care descoperise o tentativă de furt„.

„În același timp, aceștia l-au amenințat cu o foarfeca mare, i-au pus căluș în gură și l-au încătușat și, în timp ce unii îl băteau, alții s-au pus să fure bucăți de cablu din cupru din incinta societății. Puțin după aceea, inculpații au mai adus un muncitor din întreprindere și l-au pus lângă agentul de pază, muncitor pe care, de asemenea, l-au amenințat, l-au bătut și l-au încătușat”, se arată în mandatul de arestare.

Potrivit autorităților spaniole, gruparea de hoți le-a luat victimelor telefoanele mobile și, „în timp ce, cel puțin 3 sau 4 dintre ei îi supravegheau, ceilalți au continuat să taie cablu din cupru gros din incinta întreprinderii”.

„Ulterior a ajuns în incinta întreprinderii și proprietarul acesteia care, de asemenea, a fost atacat de mai mulți dintre agresori, I.M. lovind mașina proprietarului cu o lopată iar ceilalți cu alte obiecte contondente, în încercarea de a-l scoate pe proprietar din mașină cu care venise. Fețele inculpaților erau acoperite iar unii dintre ei purtau cagule„, arată procurorii spanioli, potrivit cărora cinci zile mai tărziu, gruparea de hoți a dat o nouă lovitură la aceeași firmă. „

S-a mai reținut că la data de 8 aprilie 2015 persoana reclamată I.M., însoțit de alte persoane, s-au deplasat în incinta companiei de recuperare a produselor voluminoase Santaolalla e Hijos SA și, după ce au intrat și au dezactivat alarma, s-au năpustit asupra agentului de pază pe care l-au imobilizat cu propriile mănuși, l-au lovit cu pumnii și picioarele în cap, cu intenția de a aduce atingere integrității sale fizice întrucât acesta îi descoperise, după care i-au sustras telefonul mobil, 70 de euro în numerar, cheile de la mașină și de la hale, în timp ce îl amenințau prin gesturi că o să-i taie gâtul”, arată autoritățile spaniole.

Potrivit mandatului de arestare, după ce l-au mobilizat pe agentul de pază, hoții „au încărcat atât mașina cu care veniseră cât și mașina societății de securitate cu care paznicul venise, având-o încărcată cu bobine de cablu din cupru și au plecat”. Românul a fost arestat pentru 30 de zile, urmând să fie predat autorităților spaniole.

Etichete: