Sari la conținut

Aduceau droguri din Spania în cutii de detergenți, cu firme de coletărie, doi români arestați la Iași

Doi fraţi din Iaşi, dealeri de droguri, au fost arestaţi de poliţiştii de la Criminalitate Organizată Iaşi după ce au adus droguri din Spania, împachetate în cutii cu detergent.

Cantitatea de droguri era comandată din Spania şi transportată de către o firmă de coletărie, la un punct din Iaşi. Aici, poliţiştii i-au “ridicat” pe cei doi, în timp ce lua pachetul care conţinea patru cutii cu detergent, dar care în interior aveau cannabis.

Cei doi fraţi se numesc Dumitru Cristian M. şi Iulian Cătălin M.

Acțiune comună a polițiștilor din Spania și România, 25 de adolescente eliberate dintr-o rețea de prostituție

“La data de 7 iulie, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, împreună cu procurorii DIICOT Iaşi, au efectuat o acţiune de prindere în flagrant delict a două persoane, după ce acestea au ridicat un colet de la o societate de transport, care conţinea patru cutii de detergent în care se aflau disimulate aproximativ două kilograme de cannabis.

Din cercetări a rezultat faptul că, la începutul lunii iulie 2021, persoanele bănuite ar fi procurat din Spania o cantitate de cannabis, pe care ar fi introdus-o pe teritoriul României, prin intermediul unei societăţi de transport colete.

Procurorii DIICOT Iaşi au dispus reţinerea pentru 24 de ore a celor două persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de introducere fără drept, în ţară, de droguri de risc şi trafic de droguri de risc”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

Etichete: