Sari la conținut

Protest din maşini, organizat la Madrid. Oamenii s-au săturat de restricţii

Protest din mașini la Madrid, față de restricțiile antiepidemice, chiar de ziua Spaniei. Locuitorii sunt nemulțumiți de măsurile adoptate de guvern şi au ieșit pe străzi în număr mare, blocând una dintre arterele principale, informează El Periodico.

Confom agenției EPA, care a distribuit imagini de la protest, demonstrația împotriva guvernului a fost organizată de partidul de extremă dreapta Vox. Imaginile cu sute de mașini au fost surprinse pe Paseo de la Castellana, din Madrid.

Potrivit El Periodico, manifestația nu a fost autorizată. Agenția EFE precizează că a fost desfășurat un dispozitiv al Poliției Naționale, iar elicoptere au survolat zona, pentru a preveni orice tip de incident.

Madrilenii au decis să protesteze după ce mai multe restricții severe au intrat în vigoare, vineri, în Madrid, precum și în orașele limitrofe.

Câteva dintre aceste restricții: Oamenii au voie să iasă din case doar dacă merg la serviciu, la cursuri, la examene, să-și îndeplinească obligațiile legale sau în circumstanțe medicale extreme. Magazinele, barurile și restaurantele trebuie să își reducă capacitatea cu 50% și să închidă mai devreme. Barurile și restaurantele se închid la ora 23.00.

https://ziarulromanesc.es/medicii-spanioli-s-au-saturat-de-disputele-politicienilor-urmatoarele-luni-pot-crea-un-adevarat-tsunami/