Sari la conținut

Doi şoferi de taxi din Spania au devenit milionari fără a ieși din casă

Doi şoferi de taxi din Spania au început să vândă produse pe Amazon și trei ani mai târziu și-au vândut compania pentru „mai mult de un milion de euro”, scrie El Pais.

În 2018, cei doi prieteni din Terrassa, Catalonia, au simțit că trebuie să-și schimbe domeniul profesional. Joan Bartra, în vârstă de 45 de ani, și Joel Cuscó, în vârstă de 42 de ani, începuseră împreună un proiect în sectorul imobiliar, însă compania lor a fost afectată de criza financiară în 2008.

Au trecut apoi la taximetrie, unde a fost bine până a intervenit plictiseala și aplicaţia Uber, moment care i-a împins să caute alternative. „La 40 de ani nu vrei să conduci taxiuri până la 65 de ani şi cauţi soluţii”, spune Bartra.

Partenerii de afaceri au petrecut luni întregi cercetând pe gigantul online Amazon despre produsele care au funcționat bine în Statele Unite și care nu erau încă disponibile în Europa.

Produsul pe care l-au ales a fost o bara de protecție din spumă folosită pentru a împiedica copiii cu vârsta peste doi ani să cadă din pat. Au creat marca Banbaloo, au contactat un producător din China, au adaptat produsul, au creat un site web și, în ianuarie 2019, bara de protecție pentru bebeluși era gata de vânzare pe Amazon.

Alexandru George Lazăr, avocat de succes în Spania: „Sunt foarte mândru că sunt român”

Acum, doi ani și jumătate mai târziu, și-au vândut creația către Yaba, o nouă companie spaniolă care cumpără vânzători Amazon și îi duce la nivelul următor. Yaba nu a vrut să dezvăluie prețul exact care a fost plătit, dar cei doi prieteni spun că au primit „mai mult de un milion de euro”.

Și nu sunt singurii care au avut un succes extraordinar pe Amazon. Potrivit datelor gigantului cu amănuntul, 150 de companii din Spania au realizat venituri de peste 1 milion de euro în 2020. Deși Bartra și Cuscó nu au dezvăluit cifrele exacte ale Banbaloo, au câștigat până la 100.000 de euro pe lună anul trecut.

Ce planifică acum cei doi foşti şoferi de taxi? „O vom lua de la capăt cu alt produs”, spune Bartra. Sau mai multe, potrivit lui Cuscó. „Știu ce taste să apăs de data asta. Există o mulțime de nișe acolo, suficiente pentru încă zece ani de afaceri.”