Un grav accident de circulație s-a produs, în această dimineață, în orașul Arad. Autoritățile au declanșat planul roșu de intervenție, după ce un microbuz în care se aflau 22 de persoane a fost implicat într-un grav accident de circulatie.
Oamenii se întorceau de la muncă din Spania când microbuzul în care se aflau a fost lovit în plin de o altă maşină şi s-a răsturnat pe carosabil. În urma impactului, şapte pasageri au fost răniţi, iar cinci dintre ei au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Arad. Accidentul ar fi fost cauzat de şoferul microbuzului, care nu ar fi acordat prioritate de trecere.
Ai băut şi vrei să te urci la volan? Află în cât timp iese alcoolul din organism
„S-a răsturnat, a rupt roţile şi ne-am îmburdat acolo, unul peste altul, unul lovit, unul cu capul spart”, a spus un pasager. „M-am speriat, da, şi-acum tremur de frică”, a mai spus alt român din microbuz.
„Băiatul, şoferul, nu a dat prioritate la maşini, a fost agitat şi dintr-odată am văzut că ne răsturnăm. Nevastă-mea e lovită la cap, foarte rău, mâna e distrusă.
Ce s-a întâmplat? Că n-a cedat trecerea. Dintr-odată a venit o maşină din dreapta şi ne-a luat. A dat în remorcă. El a stat să vorbească la telefoane, că aşa ştiu şoferii ăştia”, au povestit alţi călători pentru Observator News.
Din cauza supraaglomerării unităţii de primiri urgenţe, în curtea Spitalului Judeţean Arad a fost instalat un cort medical, pentru tratarea persoanelor rănite.
Şoferii implicaţi în accident au fost testaţi cu etilotestul, dar rezultatul a fost negativ. Conducătorul microbuzului s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Dar şi cu o amendă pentru că ar fi transportat mai mulţi călători în microbuz decât numărul de locuri.