Sari la conținut

Un jandarm din Sibiu, coronasceptic convins, a murit după ce s-a infectat. «Protejați-vă cât puteți», spunea de pe patul de spital

Un jandarm din Sibiu, 43 de ani, a murit miercuri de COVID-19, la o săptămână de la infectarea cu coronavirus. Bărbatul avea 43 de ani și era internat din 23 octombrie. În urmă cu trei zile bărbatul publica un mesaj despre cât de grea este lupta cu această boală. „Protejați-vă cât puteți”, spunea bărbatul de pe patul de spital.

În schimb, anterior îmbolnăvirii, bărbatul era coronasceptic convins, spunând despre cei care au COVID că sunt plătiți să afirme că au boala și promova mesaje anti-mască.

„Un jandarm în vârstă de 43 de ani, din păcate a pierdut lupta cu virusul SARS CoV-2. Acesta a fost internat în 23 octombrie prin UPU pe secția de boli infecțioase din cadrul SCJU Sibiu. A primit tratament conform protocolului și resurselor disponibile pe secție. Evoluția însă a fost una nefavorabilă, pacientul având afectare pulmonară masivă, confirmată de examinarea CT. În cursul serii trecute a suferit un stop cardio-respirator neresuscitabil”, a declarat Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

În urmă cu trei zile, bărbatul posta pe pagina sa de Facebook un mesaj în care spunea cât de grea este lupta împotriva COVID.

„O boală mai grea ca acest COVID cred că doar tratamentul de cancer îl întrece. Este o luptă groaznică. Protejați-vă cât puteți. Eu lupt de 5 zile și n-am câștigat nimic încă în lupta cu boala!”, scria căpitanul pe pagina de socializare.

În schimb, înainte de a contacta virusul, aceeaşi pagină de socializare abunda în mesaje conspiraţioniste legate de coronavirus.

https://ziarulromanesc.es/afaceri-in-pandemie-patron-condamnat-de-doua-ori-pentru-evaziune-contract-de-10-milioane-de-euro-cu-guvernul-romaniei-pentru-materiale-de-protectie-anti-covid/
Etichete: