Sari la conținut

Sute de mii de români au fost amendaţi pentru încălcarea restricţiilor. Vor fi executaţi silit, chiar dacă legea a fost declarată neconstituţională

Sute de mii de români amendaţi în timpul stării de urgenţă ar putea fi executaţi silit. Există acest risc pentru că foarte puţini dintre cei sancţionaţi pentru încălcarea restricţiilor au contestat în instanţă procesul verbal. Asta deşi Curtea Constituţională a stabilit că ordonanţa care reglementa amenzile a fost neconstituţională.

Peste 300.000 de români puteau să conteste în justiţie amenzile primite în timpul stării de urgenţă, mai ales după ce Curtea Constituţională a stabilit că ordonanţa care le-a majorat încalcă legea fundamentală. Prea puţini însă au şi deschis procese împotriva statului.

De la sfârșitul stării de urgenţă şi până acum, puţin peste 22.000 de români au contestat în instanţele din ţară amenzile primite pentru încălcarea restricţiilor impuse de autorităţi prin ordonanţe militare.

Doar judecătorii pot anula procesele verbale de contravenţie. Cei de la Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului spun că mulţi dintre cei amendaţi se gândeau că vor scăpa de obligaţia de a achita amenzile doar pentru că ordonanţa care le-a mărit a fost declarată neconstituțională la CCR.
Georgiana Gheorghe, director executiv al APADOR CH, spune că singura soluţie este că guvernul să aplice o amnistie fiscală pentru că, altfel, oamenii vor trebui să plătească amenzile chiar dacă au fost declarate neconstituţionale.

Statul ar putea începe să-i execute silit pe cei amendaţi doar din toamnă. Cel puţin până în 15 august executarea creanţelor fiscale este suspendată.

https://ziarulromanesc.es/daca-reveniti-in-tara-intrati-in-izolare-14-zile-cu-toata-familia-daca-locuiti-la-aceeasi-adresa/
Etichete: