Sari la conținut

Sute de hectare cu viţă de vie riscă să rămână neculese din lipsă de mână de lucru. «Le este mai comod să plece peste hotare», se plâng viticultorii

Pandemia a accentuat criza de muncitori în România. Sute de hectare cultivate cu viţă de vie riscă să rămână neculese din lipsă de mână de lucru. Situaţia este gravă, susţin viticultorii, care se plâng că românii nu mai vor să muncească.

Proprietarii de podgorii nu mai pot aduce muncitori din alte judeţe, pentru că ar trebui să investească în spaţii de cazare în care să se respecte normele de siguranţă sanitară, relatează Ştirile Pro TV.

În acelaşi timp, unii dintre cei fără loc de muncă care ar putea da o mână de ajutor preferă să îşi ducă traiul din ajutorul social. Nu se deranjează nici dacă primesc până la 200 de lei pe zi.

La Staţiunea de Cercetare pentru Viticultură Bujoru din Galaţi este nevoie de câteva sute de zilieri ca să strângă strugurii de pe patru mii de hectare de viță de vie.

Deşi pot câştiga câte o sută de lei pe zi, culegătorii nu s-au înghesuit deloc la porțile podgoriei.

„Forţa de muncă este insuficientă. Cu acelaşi lucru ne-am confruntat şi în anii anteriori, dar în anul acesta s-a acentuat pe fondul pandemiei. N-am mai putut aduce culegători din alte judeţe, neputând să-i cazăm. N-am putut risca să îi cazăm şi să avem probleme ulterioare”, a declarat Gabriel Tabaranu, director al Stațiunii de Cercetare pentru Viticultură Bujoru.

Situaţia este gravă, susţin viticultorii. În lipsa zilierilor, o parte din producţia de struguri – şi aşa mai mică decât cea de anul trecut – riscă să rămână neculeasă.

Bate vântul şi în podgoriile din Constanța. Oamenii ar putea să câştige până la 200 de lei pe zi, în funcţie de câţi struguri recoltează, şi primesc şi o masă gratuită.

Daniel Mihaescu, inginer viticol: „În România, deşi am început să plătim destul de bine, le este mai comod să plece peste hotare, spun că câştigă mult mai uşor, deşi mă îndoiesc că îi câştigă mai uşor ca în România”.

În timp ce viticultorii se plâng ca nu găsesc oameni cu care să îşi culeagă viile, în evidenţele ANOFM apar peste 280.000 de români care nu au un serviciu şi sunt buni de muncă.

Etichete: