25 de decese din cauza COVID-19 au fost raportate vineri seară de autorități, ridicând, astfel, numărul de raportări ale zilei la 35, cele mai multe de la începutul pandemiei, pentru că au început să apară decesele de la Suceava, despre care secretarul de stat Ionel Oprea, medicul militar descins în focarul de la Suceava, spunea că au fost ascunse de cei de la spital „ca să nu se interpreteze”. Este vorba despre decese înregistrate în lunile aprilie şi martie.
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că „în urma schimbării sistemului de raportare a cazurilor şi deceselor COVID-19, au fost făcute o serie de verificări, cercetări şi completări ale bazei de date naţionale, acestea având ca rezultat identificarea unui număr de decese neraportate”.
Numărul total al morţilor de la începutul pandemiei a ajuns la 923.
«Cine și ce interes are să ascundă niște decese?»
Generalul Ionel Oprea, cel care a condus echipa militară care a coordonat până de curând Spitalul Județean Suceava, a explicat motivele pentru care unele decese au fost raportate cu întârziere de către unitatea medicală. Generalul a spus că le-a ordonat în scris angajaţilor sa facă raportările corect și, totuși, acest lucru nu s-a întâmplat.
„S-a dat dispoziție scris ca toate aceste lucruri să se remedieze și să fie raportate. Când am revenit și am verificat, o parte din ele nu fuseseră înregistrate în sistem. Doamna de acolo a zis că s-a temut ca să nu se interpreteze. Ce să se interpreteze, doamnă? Sunt decese și trebuiau să fie introduse. Oprea a subliniat că disciplina în serviciu nu face parte din educația profesională a tuturor de acolo.
„Spuneau așa, cu seninătate, că au considerat că nu e cazul sau: da, le facem. Dar de ce nu le-ați făcut? Cine și ce interes are să ascundă niște decese? Nu am fost în stare să le înțeleg determinarea sau cauzalitatea”, a spus generalul Ionel Oprea la Digi 24. Fostul coordonator militar al spitalului din Suceava precizează că „nici date despre personalul care era îmbolnăvit, 20 sau 21 câți erau, pe categorii, nu am găsit”.
Câți oameni mor de fapt de coronavirus
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat joi seară că 13% dintre persoanele infectate cu coronavirus și care au decedat în ultima săptămână nu aveam alte comorbidități.
„Noi ne-am propus să raportăm toate persoanele vindecate, dar și cele decedate care au fost infectate cu coronavirus. Nu spun că au murit de coronavirus, dar au fost infectate cu coronavirus. Există și persoane care au decedat doar de coronavirus, exemplu sunt cele fără comorbidități. Noi când facem raportările prin Grupul de Comunicare Strategică avem trecute și comorbiditățile. Din evaluările noastre, doar în ultima săptămână 87% dintre cei decedați au avut comorbidități, restul de 13% nu, au decedat doar prin infecția cu coronavirs”, a declarat Nelu Tătaru.
Ministrul Sănătății a mai declarat că orice caz de infecție cu COVID trebuie raportat.
Sunt decizii conform Organizației Mondiale a Sănătății, care ne cerea să raportăm orice infecție COVID și atunci noi raportam inclusiv la cei decedați, pentru că sunt niște studii la nivel european, la nivel național și decesele apărute într-un anumit focar ne dau și evoluția virusului. Orice caz de infecție cu COVID trebuie raportat”, a declarat Nelu Tătaru.