Sari la conținut

Primul medic român ucis de virus. Demisionase cu două zile înainte de a fi confirmat pozitiv

Ministerul Sănătății confirmă decesul unui medic din Constanța, din cauza infecției cu coronavirus. Medicul, în vârstă de 62 de ani, a lucrat la Spitalul Județean Constanța până în data de 6 aprilie, când a demisionat. O zi mai târziu a fost confirmat cu COVID-19. Este primul deces al unui medic din România, din cauza coronavirusului.

„Ministerul Sănătății confirmă decesul medicului din Constanța. Bărbatul, în vârstă de 62 de ani a fost medic cu specialitatea medicina interna până în data de 6 aprilie 2020 în cadrul Spitalului Județean de Urgență Constanța când a demisionat.

În data de 7 aprilie a debutat simptomatologia COVID 19, iar în data de 8 aprilie 2020 a fost internat în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, acolo unde a și fost confirmat pozitiv în aceeași zi.

În 11 aprilie 2020, după ce stare de sănătate s – a agravat, a fost transferat la Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș unde a decedat în data de 21 aprilie 2020”, se arată într-un comunicat transmis de Grupul de Comunicare Strategică.

Marţi seara, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că în prezent există 1.033 de cadre medicale infectate cu noul coronavirus, înregistrandu-se şase decese în rândul acestora.

„Sunt cei care au fost în linia întâi, sunt cei care au pus mai presus de viaţa lor viaţa celorlalţi şi ţin să le mulţumesc tuturor”, a afirmat Nelu Tataru.

El a precizat că toate cadrele medicale care lucrează cu pacienţi bolnavi de COVID-19 beneficiază de un spor pentru condiţii neprevăzute, situaţia urmând a se schimba după starea de urgenţ.

Decesul doctorului din Constanța este cel de al 508-lea deces din România, din cauza bolii Covid. Până astăzi, 22 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 9.710 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus, anunță Grupul de Comunicare Strategică. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 2.406 au fost declarate vindecate și externate.

Etichete: