Are 33 de ani, o soţie şi un băieţel. S-au întors din Spania, aduşi de pandemie, şi s-au stabilit la Iaşi. Este povestea preotului Alexandru Posteanu care are în grijă trei biserici şi încearcă să facă minuni pentru oamenii de aici.
Înainte de a ajunge în Moldova, părintele Posteanu a slujit în Spania, în Manzanares, în inima ţinutului Castilia-La Mancha. Într-un garaj, preotul amenajase o bisericuţă, unde veneau românii stabiliţi în împrejurimi, scrie Libertatea.
„Ca să mă întreţin, lucram ca instalator. Sunt destul de bun şi ca electrician. La casa parohială, mi-am făcut singur circuitul pentru hidrofor, să am apă caldă la baie”, povesteşte preotul.
Ţevile pentru instalaţia de apă şi canalizare le-a pus tot el.
De fel este din Ardeal, din Târgu Mureş. După ce s-a întors în ţară, s-a stabilit la Iaşi.
„Preasfinţitul Ignatie, Episcopul Huşilor, mi-a dat această şansă, m-a primit cu braţele deschise şi mi-a încredinţat această parohie din Lăţeşti şi Sărăţeni, unde n-a mai fost un preot stabil de peste zece ani”.
Cele două sate sunt parte a orăşelului Murgeni, aflat la 8 kilometri distanţă. Şansa înseamnă vreo două sute de oameni, care-l privesc curioşi pe bărbatul străin, care umblă frământat încoace şi încolo pe drumuri desfundate şi aprinde focul la sobele din biserici, să le salveze sufletele.
Săptămâna părintelui Alexandru e împărţită în două: de joi până duminică stă în parohie. De la Iaşi, vine cu trenul până la Bârlad, de unde ia un microbuz care-l lasă, după un drum de peste 30 de kilometri, în Sărăţeni. De cum coboară din microbuz, îl iau în primire copiii din sat, care se ţin după el peste tot.
Trei biserici are în grijă tânărul preot: una e în construcţie, iar două sunt foarte vechi şi necesită reparaţii capitale. Părintele Alexandru are însă mult entuziasm. Atât de mult, că unul dintre primele lucruri pe care le-a întreprins, după venirea în Lăţeşti şi Sărăţeni, a fost să pună mâna pe drujbă şi să cureţe jungla de pălămidă din curtea bisericii şi a casei parohiale. A fost doar începutul.
Cele două sate sunt parte a orăşelului Murgeni, aflat la 8 kilometri distanţă. Şansa înseamnă vreo două sute de oameni, care-l privesc curioşi pe bărbatul străin, care umblă frământat încoace şi încolo pe drumuri desfundate şi aprinde focul la sobele din biserici, să le salveze sufletele. „Oamenii au fost reci, unii sunt reci în continuare. E greu să se acomodeze iar la preot în sat. Dar încet ei se apropie. Vreau să-i apropii de Hristos, să-i conduc spre mântuire, că de asta ne-am făcut preoţi”.
Articolul complet AICI.