Sari la conținut

„Perle” savuroase la BAC 2020: „Poetul stă acolo, nu-i place, dar s-a înțepenit și îl apasă versurile”

Examenul de Bacalaureat la limba și literatura română i-a pus în dificultate pe unii elevi români. Asta în contextul în care profesorii au spus că subiectele au avut un grad mediu de dificultate, iar un elev care a studiat constant le-ar fi rezolvat cu lejeritate.
Bacalaureatul din vremea pandemiei nu a scăpat de tradiționalele „perle” care reflectă incultura unor elevi care au făcut 12 ani de școală aproape degeaba.


„I. L. Caragiale este cel mai mare poet din literatura universală. El a scris ,,Riga Criptyo şi Enigel”.

„Ion este personajul principal pentru O scrisoare pierdută şi era combinat cu Zoe”.

,,Băh, Zoe asta deşteaptă dă-o-n mă-sa s-a descurcat femeia, doi morţi lângă ea, îi freca cum vrea”.

„O scrisoare pierdută” a apărut anul trecut, am fost eu la piesa de teatru cu o gagică”.”Nae Caţavencu e cel mai şmecher dintre şmecheri, ca în viaţă, altfel, nu ajungi sus!”

„Cetăţeanul turmentat este beat şi vesel mereu, când pierde şi găseşte iar scrisoarea de amor pe care i-o duce Zoei, că e damă bună, şi le dă la toţi de mâncare şi băutură gratis de alegeri”.

”Lumea lui Bacovia atârnă greu. Greu.”

”În cimitir toată lumea dormea- sicriele, coroanele, amorul… iar mortului îi atârnau aripile.”

”Poeziile lui Bacovia sunt foarte întunecoase, dar la fel și versurile.”

”Poetul stă acolo, nu-i place, dar s-a înțepenit și îl apasă versurile.”

”Poietul lasă moștenire urmașilor o grămadă de poiezii mizerabile.”

„Scrisoarea a fost pierdută de aia care căuta distracţie şi pe la primărie. Ca-n zilele noastre, umblă ăştia după bani şi după funcţii, n-ai treabă”.

„Arghezi este un Isus care face din venin miere și din mucegai și noroi bijuterii”.

„Testamentul se face când mori, dar cu puțin timp înainte”.

„Autorul se numește Maior. Pentru că a devenit cunoscut s-a denumit Mariorescu. Am uitat și mai cum”.

„Fragmentul este despre o rață care mânca cozonac cu dinți albi”.

„Perspectiva narativă nu e prea bună, în sensul că eu n-o știu”.

„Aş vrea să ştiţi că mass media e pentru modă, fashion, nebunii de-astea. Asta caută lumea. Cum să promoveze un nebun din literatură în ziare?”.

„Bă, e groasă vă scriu Ion că asta am auzit înainte cu o seară că se dă”.

„Otilia Mărculescu din comedia „Enigma Otiliei” era panaramă că a plecat cu Tipătescu şi apoi cu Conu Leonida”.

„G. Călinescu rămâne în memoria noastră prin prostia lui”.

Etichete: