Sari la conținut

Pensiile și salariul minim cresc de la 1 ianuarie 2023, promisiunile autorităților române

Știri RomâniaPensiile și salariul minim în România – Guvernul PSD-PNL-UDMR a decis să crească pensiile și salariul minim în România de la 1 ianuarie 2023. Astfel, salariul minim în România va fi majorat la 3.000 de lei, de la 2.550 de lei, cât este în prezent, informează Protv care citează surse guvernamentale. Recent, președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat că salariul minim în România trebuie majorat având în vedere numărul mare al românilor din sistemul privat care au aceste venituri.

Citește și: Salariul mediu în Spania a fost de 1.751 de euro pe lună în 2021, cu 20,2% sub cel al UE

”O treime dintre românii angajaţi în zona privată se încadrează la salariul minim. Vorbim de peste 1,5 milioane de români” , a precizat Ciolacu. De asemenea vor fi mărite și pensiile minime de la 1 ianuarie 2023. Însă ”creșterea va fi de maximum 11 %, în funcție de buget.”

Pensiile și salariul minim cresc: ”Nu se poate trăi cu salariu minim în România

11 miliarde de lei costă bugetul de stat majorarea pensiilor. De la 1 ianuarie 2022, salariul minim brut a crescut în România de la 2.300 de lei la 2.550 de lei, o majorarea cu 10,8 procente. Intenția de a majora salariul minim pe economie fusese anunțată și de ministrul Muncii, Marius Budăi. ”Cred că se impune să luăm măsura de majorare a salariului minim. Repet, impune şi contextul economic şi cel social”, a declarat Marius Budăi pentru news.ro. Acesta a precizat că înţelege temerile mediului de afaceri şi ale angajatorilor, dar ”trebuie să înţeleagă şi dumnealor că şi angajaţii trebuie să îşi plătească utilităţile ca şi ei, trebuie să îşi ducă copiii la şcoală şi trebuie să îşi hrănească copiii”.

Ministrul a precizat că au pornit discuţiile în Comisia de Dialog Social de la Ministerul Muncii. Propunerea PSD pentru salariul minim este de 3.000 de lei. ”Propunerea PSD pentru măsurile din această iarnă, pe lângă creşterea pensiilor, este de 3.000 de lei şi cu cei 200 de lei scăzuţi din taxare, adică sub 2.800 taxaţi şi 200, nu. Este clar un impact pozitiv, şi asupra angajaţilor şi chiar asupra angajatorilor, pentru că (…) se plâng de lipsa forţei de muncă. Nu putem să… nu putem, efectiv nu se poate, nu se poate trăi cu salariu minim în România”, a mai afirmat ministrul.

Citește și: Pensia medie în Spania depășește salariul a peste 5 milioane de lucrători

Surse: Protv, news.ro, ZiarulRomanesc.es

Etichete: