Sari la conținut

«Din ținutul negativ, ne-am ales toți cu Covid», imn dedicat virusului cântat de cadre medicale infectate

Un adevărat scandal s-a iscat la Botoşani după ce mai multe cadre medicale infectate cu coronavirus au cântat un imn al COVID-19 într-un salon de la Secţia de Infecţioase a Spitalului Judeţean Botoşani.

Imaginile cu asistentele și infirmierele au ajuns pe internet, dar imediat s-au autosesizat polițiștii, Direcția de Sănătate Publică și conducerea spitalului.
„Frunzuliță baraboi / Venim de la Dorohoi / Din ținutul negativ / Ne-am ales toți cu COVID / Hai, hai, hai la Botoșani, măi, / Hai, hai, cu salvarea, hai. Aici noi ne-am cazat, chiar nimic nu am mâncat / dar a venit domn Costel / șeful nostru mititel / Ne-a adus pită și cu ciorba / ca să ne întărim la vorbă / piept de pui și cu salată / s-avem după ce bea apă”, sunt câteva dintre versurile cântate de cadrele medicale internate.
În imaginile filmate în salonul de la Secția de Boli Infecțioase apar în jur de zece persoane.
Distracția a continuat cu mai multe versuri compuse în glumă, cu referire și la tratamentul primit în spital.
”Hai, hai la Botoșani, hai/ Hai cu salvarea hai/ Noi aici ne vindecăm doar cu paracetamol și cu pastile de somn/ Testul bine să-l luăm”.

https://www.facebook.com/felicia.mocanu.98/videos/166437261511196

DSP şi poliţiştii au demarat anchete

„Se fac verificări atât față de persoanele aflate în salon, cât și fata de personalul care trebuia să supravegheze pacienții. Problema e că cei prezenți în salon nu purtau măști de protecție. Sunt cadre medicale la Spitalul Dorohoi. Sunt internate penru că sunt testate Covid pozitiv”, a declarat Monica Adăscăliței, director DSP Botoșani.

Și polițiștii au început o anchetă în acest caz și fac cercetări in rem, deci nimeni nu este pus sub învinuire deocamdată.

Delia Neniscu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani: ”Ne-am sesizat din oficiu cu privire la infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, urmează să stabilim dacă persoanele repective au încălcat regulile de spitalizare sau cele de prevenire”.

Petiție online în sprijinul celor filmați

În tot acest timp, mai multe persoane din Botoșani au lansat și o petiție online pentru susținerea celor care au fost filmați.
Inițiatorii spun că au compus cântecul ca metodă de relaxare pentru cei internați. Și conducerea spitalul a început o anchetă internă în acest caz.
Până acum, nici managerul unității sanitare și nici alți angajați sau protagoniști ai filmării nu au comentat situația.

https://ziarulromanesc.es/izolarea-naste-monstri-violenta-domestica-a-explodat-in-toata-europa/
Etichete: