Dan Bittman, solistul trupei Holograf, a criticat restricţiile impuse de autorităț şi spune că nu își mai dorește să trăiască în pandemie, în asemenea condiţii. Artistul pune la îndoială statisticile autorităților în legătură cu Covid-19, fiind de părere că numărul cazurilor este „scos din burtă”.
„Eu nu contest că sunt cazuri dramatice. Atâta vreme cât nu am voie să fac autopsie pentru a stabili de ce a murit o persoană, nu pot să spun că au murit 5.000 de oameni de Covid-19 în România. Nu ai voie să spui, ca medic, că un om a murit de o boală, dacă nu îi faci autopsie. Sunt alături de familiile îndurerate. Mie mi-au murit ambii părinți, dar nu pot să înghit informație fără discernământ” – Dan Bittman, la Gândul Live.
Numărul cazurilor, „scos din burtă”
„Da. Numărul e scos din burtă. Testări se fac, dar sunt adunate și acelea. În primul rând e miza să existe starea asta în care se pot achiziționa tot felul de drăcii fără licitație, și poliția e mulțumită că e lumea liniștită. Unii stau acasă, primesc o parte din salariu.
Le doresc însă românilor să gândească cu mintea lor. Sună-mă în 5 decembrie să îmi spui câte cazuri sunt… Nu ți se pare că e o manipulare? Sunt patru-cinci-zece oameni cu afaceri de miliarde, care știu exact ce vor”.
Ce va face dacă ar fi descoperit pozitiv
„Dacă ies pozitiv, mă tratez. Un prieten din SUA a stat o săptămână în casă, s-a tratat de Covid cu aspirină și i-a trecut. Tuturor ne e teamă, pentru că s-a inventat un dușman invizibil. Ne e frică de moarte. Mâine o să pună pe clanță o chestie ca să o iau. Mă spăl pe mâini, așa am fost învățat.”
«E foarte simplu de condus o turmă uriașă de oameni»
„Eu zic să ne protejăm ca specie, dar să avem mintea la noi, să luăm exemplele coerente și bune. Aici informația nu mai există în România, decât cea care trebuie să fie. Noua Zeelandă a terminat-o cu virusul. Să nu uităm că e atât de simplu să te duci într-o vizită într-un spital… Să stai trei ore în spital ca Trump, să câștigi valul de simpatie. S-au prins că e foarte simplu de condus o turmă uriașă de oameni.”
„Să mor și eu de Covid, să dea Dumnezeu”
„E vorba și de sălile de spectacol, dacă atât de tare ne protejează masca, de ce nu îi lași să vină cu mască la concerte. Stau oamenii în metrou… Trebuiau să fie zeci de mii de morți. Trebuiau să fie căzuți pe stradă oamenii ăia. Dacă e așa un virus letal, dacă e pandemie. La noi nu e cazul. Trebuiau să fie 80 milioane de „duși”, sunt un milion.
Am gura spurcată și îmi permit să spun orice. Să mor și eu de Covid, să dea Dumnezeu. Chiar nu vreau să mai trăiesc în condiții degradante. Nu se poate așa ceva, este prea mult. Trebuiau făcute zece spitale adevărate, pline de echipamente. Dacă toți dați banii.
Oameni care stau să vireze bani din stânga în dreapta. Deja au început să transpară lucrurile astea. Sunt noi structuri care conduc, din care fac parte și români. Vreau să ne putem îmbrățișa, nu prostia asta cu cotul”, a conchis Bittman la Gândul Live.
Medicul Adrian Streinu-Cercel a intervenit, pentru a-i da replica artistului, punctând că „nu e nimeni mai deştept sau mai prost decât celălalt” şi descriind situaţia dificilă în care se regăsesc medicii de câteva luni încoace. „Oamenii ies toţi din ture, astfel încât unii încep să plângă în momentul în care ies din acele costume nenorocite ca de pinguini. Imaginaţi-vă ce înseamnă să stai şi să consulţi în acel costum. Este uşor să punem sub semnul întrebării absolut orice. Ce vreau să remarc este că ar trebui să ne unim în această problemă.
Discursurile dezbinatoare nu îşi au rostul în acest moment. Toate sistemele sanitare din lume au clacat, nu e nimeni mai deştept sau mai prost decât celălalt. Toţi avem o pandemie şi încă doi ani de zile de aici încolo va trebui să facem faţă şi să trecem cu bine dacă vom fi uniţi”, a declarat Adrian Streinu-Cercel.