Sari la conținut

Cum îi sprijină statul pe românii întorşi în ţară? «Vom acorda până la 2.500 de lei lunar pentru fiecare angajat», spune ministrul Muncii

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat că firmele care îi angajează pe românii întorși în țară pentru că au rămas fără locuri de muncă în străinătate vor beneficia de măsuri de sprijin. Astfel, companiile vor primi de la stat 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 de lei.

„O măsură activă, pe care Guvernul a susţinut-o la propunerea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, în şedinţa de săptămâna trecută, constă în acordarea angajatorului a unei sume de maximum 50% din salariul unui angajat, până la 2.500 de lei, pentru fiecare persoană angajată care se încadrează în categoria de vârstă 16-29 de ani sau are peste 50 de ani. Această măsură vizează deopotrivă segmentul de forţă de muncă tânără, dar şi pe cel care depăşeşte 50 de ani şi care se află în serioase situaţii de dificultate în a-şi găsi un loc de muncă.

Această măsură care constă în acordarea unei sume care merge până la 50% din salariu, până la 2.500 de lei, se adresează şi celor care au avut contracte de muncă în străinătate şi au fost întrerupte în această perioadă din motive neimputabile lor. Ne adresăm cu prioritate românilor care s-au aflat în situaţii de desfacere a contractelor de muncă în străinătate, s-au întors în ţară, îşi caută un loc de muncă şi în acest sens încurajăm angajatorii să îi aibă în vedere, pentru că sunt oameni dispuşi să îşi asume o activitate în România şi care au nevoie de o încurajare în acest sens „, a spus Violeta Alexandru, într-o conferință de presă, relatează Ştirile Pro tv.

Ea a mai spus că măsura va acoperi perioada de 12 luni, de la angajare, iar firma trebuie să mențină fiecare angajat pentru încă 12 luni de la terminarea celei pentru care a primit sprijin de la Guvern.

De asemenea, ea i-a îndemnat pe angajatori să profite de noile instrumente de sprijin financiar.

Etichete: