Poveste cutremurătoare dintr-un spital din România. Familia unui pacient din Vâlcea, infectat cu virusul SARS-CoV-2, a scris pe Facebook despre chinul bărbatului, de la internare până la ultimele minute din viaţă. Postarea este un strigăt de disperare şi un mod de a-i convinge pe oameni să fie responsabili pentru a nu fi nevoiţi să ajungă într-un spital din România în plină pandemie.
„În dată de 24.09.2020 la ora 18:10 (Sălătrucel, Vâlcea), am sunat la 112 deoarece socrul meu avea febră 41.6. M-au trimis după algocalmin şi mi-au spus să aşteptăm. La ora 22:20 am resunat la ambulanţă deoarece nu venise nimeni şi mi s-a spus că nu au ambulanţe. Într-un final au trimis o ambulantă de la Brezoi (ora 23:30) care l-a preluat pe socrul meu pe picioare, doar cu această febră şi oboseală, împreună cu portofelul cu acte şi bani. L-au dus la camera de gardă a spitalului Râmnicu Vâlcea unde l-au pus la perfuzii urmând ca a doua zi să îl transfere la Spitalul de Boli Infectiose Râmnicu Vâlcea. Şi aici începe calvarul”, scrie nora pacientului pe Facebook.
Aceasta povesteşte calvarul prin care a trecut bărbatul internat la spitalul din Râmnicu Vâlcea.
«Suna şi plângea de dureri»
„Zilnic i s-au făcut perfuzii. După 4 zile de aşteptare a venit în sfârşitul rezultatul testului Covid: POZITIV. Conform documentelor pe 26.09.2020 i s-au făcut analizele la sânge unde i s-a descoperit diabet, chiar şi aşa s-a continuat administrarea de medicamente şi perfuzii. Socrul avea un bypass femural. În fiecare zi sunăm la spital şi dnă doctor nu avea timp să vorbească cu noi. Asistentele ba ne spuneau că e de prea puţin timp la ele şi nu au ce să ne spună, ba că este mai bine ca la internare (a fost mutat în 3 saloane). După câteva zile socrul a început să aibe dureri groaznice de picioare. Sunăm la spital şi ne spuneau că e de la COVID şi după zile întregi de dureri, o asistentă s-a dus să îi pună o sticlă de apă caldă la picioare, care bineînţeles nu a avut niciun efect. Suna şi plângea de dureri, dar spitalul, doctorii nu aveau ce să îi facă conform spuselor lor”, continua povestea.
Femeia relatează cât de dificil a fost să vorbească cu asistentele sau doctorii despre starea de sănătate a persoanei internate.
„Am reuşit să dăm de dnă doctor (să ne înţelegem că nu acceptă da vorbească nici cu alţi doctori pe care noi îi cunoasteam şi au încercat să afle mai multe despre starea de sănătate, iar asistentele de pe această secţie se roagă să ajungă până la pensia anticipată. Nimeni nu are voie să sufle în faţa ei). Ne-a spus că au chemat ambulanţa să îl ducă la un control la chirurgie şi că socrul este de 2 zile de terapie intensivă, însă nu vrea să îl transfere („că nu ştim noi ce înseamnă terapie intensivă şi nici nu vrea să ne spună”). Surpriză: ambulanta nu a venit nici după 2 zile. Abia a 3 a zi au reuşit să vină să îl ducă. Sunăm la spital şi ne spune că dnă doctor nu este”, scrie femeia.
Reprezentanţă familiei relatează cum a încercat să obţină dosarul pacientului, dar fără rezultat.
«Doamna doctor ne spunea că îi este frică să mai intre la el în salon»
„Îi spunem asistentei că am găsit plasmă de la un fost pozitiv Covid şi subit o găseşte pe dnă doctor care ne spune că nu a mai făcut transfer de plasmă, să ne interesăm noi cum se face transferul de la donatorul din Bucureşti la Râmnicu Vâlcea. Sunăm la centrul de transfuzii şi ne spun că nu se poate şi de la spital trebuie să ceară la banca de plasmă. Bineînţeles acest lucru nu s a întâmplat. După vizita la chirurgie şoc…Concluzie: trebuie să îi amputăm măcar un picior căci a făcut gangrena şi unul este foarte rău.( Doamna doctor ne spunea că îi este frică să mai intre la el în salon, din cauza durerilor … păi dacă nu te-a interesat de ce îl dor în halul ăsta….) O sunăm din nou pe dnă doctor să ne de-a dosarul cu analizele de la spital şi ne spune că mâine, că astăzi nu este. Îi explicăm că este urgent că am vorbit cu mai mulţi medici la Bucureşti. Că poate fi vorba de ore şi că poate muri. Ne-a spus că poate reuşeşte pe seara totuşi să ajungă. După 20 minute ne trimite documentele pe WhatsApp (documente cu multe săgeţi de recompletare: după mintea mea de om obişnuit acestea sunt făcute fix înainte să le trimită)”, povesteşte rudă pacientului.
Starea de sănătate a membrului familiei se înrăutăţea, fiind acceptat pentru transfer la spitalul din Horezu.
Nimeni nu a mai acceptat să îl opereze: «Era prea târziu»
„Între timp bineînţeles socrul se simţea din ce în ce mai rău. În 2 ore primim răspuns de la Bucureşti să ne dăm acordul să îi amputeze picioarele. Sunăm înapoi şi ne spune că totul în hârtii este pregătit, dar niciun spital nu vrea să îl primească. Nici Târgu Mureş, nici Piteşti, nici Horezu, nici Sibiu. Într un final cei de la Horezu accepta transferul şi la ora 22 pe 06.10.20 îl transfera. Îl bagă la terapie intensivă şi a doua zi ne spun că nu îl pot opera, că nimeni nu acceptă deoarece este prea târziu şi nici dacă îi amputează picioarele nu rezistă”, povesteşte femeia.
Bărbatul internat a cerut de nenumărate ori ajutorul, confruntându-se cu dureri îngrozitoare, dar nici un doctor sau asistenta nu a putut face nimic.
„Socrul ne sună de 20 de ori pe zi plângând să găsim un dr să îi tăie picioarele ca nu mai rezista de dureri. Pe 08.10.202 la ora 4.20 ne sună că nu mai poate respira, să dăm de o asistentă. Sun la spital şi îmi răspunde portarul care îmi spune că nu poate să îmi facă legătura pe secţia de AŢI decât la 8 dimineaţa şi îmi dă un număr de la camera de gardă. Sun la acel număr şi surpriză: îmi răspunde o femeie care îmi spune că nu este de la spital, este o persoană fizică. După 20 de minute sunăm socrul şi ne spune că nu a venit încă nimeni. Continuăm să îl sunăm la 20 minute şi într un final cineva a ajuns la el. La 6.20 ne sună, din nou plângând să găsim un doctor să îi tăie picioarele. Acestea a fost ultima coversatie cu el”, povesteşte femeia.
Anunţul decesului s-a făcut în mod neobişnuit, când fiul pacientului internat şi-a sunat tatăl să afle care este starea sa de sănătate.
«Nici morfina nu îşi mai făcea efectul»
„La 9.20 sunăm din nou şi ne răspunde o asistentă pe numărul lui care ne ia la rost. Că cine suntem. Îi spune soţul că este fiul persoanei al cărui telefon este şi că vrea să ştie ce face tatăl. Răspunsul a fost: a murit. Într o izbucnire de moment soţul i a spus că nu este normal aşa ceva: să sune el să afle. Asistenta i a spus că a murit DOAR de o oră şi ceva. La prânz sun din nou la spital să aflu care este procedura de preluare şi înmormântare, iar asistenta îmi dă numărul domnului doctor căci nu ştie. Sun şi îmi răspunde dl doctor care îmi spune că l-au dus la morgă. Îmi poveste ca a ajuns la dânsul în stare critică, cu insuficientă respiratorie, insuficienţă renală şi ocluzie de by pass. Au încercat să îi diminueze durerile dar nici morfina nu îşi făcea efectul. Îmi spune că mă resuna să ştim ce să facem în continuare”, continua relatarea.
Femeia susţine că portofelul cu bani şi actele bărbatului au dispărut, iar personalul din spital i-a cerut să completeze o declaraţie pe proprie răspundere în care să menţioneze că obiectele s-au pierdut.
„Sâmbătă am fost să recunoaştem decedatul şi aici am avut cea mai mare supriza neplăcută. Socrul era pus în sac negru (care este normal după protocolul Covid), însă era în pijamalele cu care a stat la spital şi avea toate furtunele de la oxigen şi perfuzii.
Nimeni nu s-a sinchisit să le scoată să le arunce că sunt deşeuri periculoase. Aşa a fost băgat în sicriu. Ne-au adus sacul cu lucruri să vedem dacă sunt toate, dar portofelul cu banii şi actele erau singurele care lipseau. Din păcate asta se întâmplă în România. Este strigător la cer să furi de la un om care a murit sau este pe moarte portofelul pentru nişte amărâţi de bani. Nici măcar nu te-a lăsat sufletul să laşi actele acolo (dacă se poate spune că ai suflet). Aşadar oameni buni: purtaţi masca şi aveţi grijă de voi. Să nu ajungeţi în spitale că nu se ştie dacă mai ieşiţi. Socrul meu avea picioarele albe şi în 2 săptămâni s-au gangrenat până la brâu. De ce: pentru că nu îi interesează dacă mai ai altceva în afară de covid. Nimeni nu a văzut timp de o săptămână că i s-au înnegrit picioarele, pe nimeni nu a interesat de ce are aceste dureri groaznice. Din păcate se moare din neglijenţă, spitale pline, doctori puţini care ştiu sau nu cum să trateze pacienţii, obosiţi”, povesteşte rudă apropiată”, finalizează ruda persoanei decedate.