Sari la conținut

Călătoreşte şi citeşte! Literatură spaniolă, în tramvaiele din Iaşi

Literatură spaniolă, în tramvaiele ieşene. Aşa va fi celebrată Ziua Internaţională a Cărţii şi a Limbii Spaniole, în acest an, în capitala Moldovei. Proiectul este organizat de Ambasada Spaniei la Bucureşti, în colaborare cu Primăria Municipiului Iaşi, Compania de Transport Public Iaşi, Asociaţia Pasionaţilor de Transport Public „Tramclub”Iaşi şi Editura Polirom şi urmează modelul unui binecunoscut program cultural derulat anual la Madrid, scrie bzi.ro.

După ce anul trecut literatura spaniolă a inundat vagoanele metroului din Bucureşti, campania „Călătoreşte şi…citeşte!” ajunge anul acesta la Iaşi. Astfel, locuitorii oraşului, şi nu numai, sunt invitaţi să se bucure, începând cu 23 aprilie, de literatura spaniolă într-un spaţiu mai puţin obişnuit. În 15 tramvaie vor fi expuse mai multe afişe cu texte literare ilustrate, selectate din operele unor renumiţi scriitori spanioli contemporani, printre care Carlos Ruiz Zafón, considerat unul dintre cei mai importanţi autori contemporani şi printre cei mai citiţi autori spanioli.

Afişele sunt cu atât mai atractive cu cât fragmentele selectate sunt însoţite de diverse ilustraţii realizate special pentru această campanie de doi talentaţi artişti din România şi Spania. Este vorba despre românca Evelin Bundur,  cofondatoare a festivalului Visual Playground şi spaniolul Fernando Vicente, autor al mai multor ilustraţii create pentru campania literară similară, desfăşurată la Madrid.

https://ziarulromanesc.es/un-roman-este-cel-mai-citit-poet-in-spania-in-romania-nu-as-fi-avut-sansa-sa-vand-nici-macar-o-carte/

Campania îşi propune să promoveze literatura spaniolă în rândul publicului larg, oferindu-le călătorilor ocazia de a experimenta scurte momente de lectură şi trezindu-le, totodată, curiozitatea de a citi ulterior, în întregime, operele respective.

În capitala Spaniei, acest proiect a fost iniţiat în 1997 de Asociaţia Editorilor, cu sprijinul Metro de Madrid, compania de stat  care administrează reţeaua de metrou din capitala Spaniei, fiind în prezent una dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite campanii culturale din oraş, care, de peste 20 de ani, reuşeşte să aducă literatura mai aproape de milioanele de persoane care folosesc zilnic acest mijloc de transport.

Etichete: