Sari la conținut

Bani pentru tinerii fermieri. Cum poți primi până la 70.000 de euro de la stat

Bani pentru tinerii fermieri. Românii care vor să devină fermieri pot beneficia în acest an de un ajutor nerambursabil, de până la 70.000 de euro. Înscrierile se termină pe 26 noiembrie.

Programul de finanțare vine cu două noutăți importante. Prima este că au prioritate cei care sunt membrii unei cooperative agricole. A doua este că agricultorii care își și prelucrează recolta iau mai mulți bani.

„Bugetul alocat pentru instalarea tinerilor fermieri este de 100 de milioane de euro. Sunt finanţaţi cei care se instalează prima dată ca tineri fermieri şi este o sumă 100% nerambursabilă. Sprijinul se acordă pentru o perioadă de maximum trei ani, în două tranşe: 75% din cuantumul sprijinului la semnarea deciziei de finanţare şi 25% se va acorda în funcţie de implementarea corectă a planului de afaceri, până la 31 decembrie 2025, fără a depăşi trei ani de la semnarea deciziei de finanţare”, conform Ministerului Agriculturii.

România, „tărâmul făgăduinței” pentru tot mai mulți asiatici. Câţi bani câştigă în plus faţă de un muncitor român

Lucian Mărghitan, din Belinț, județul Timiș, a primit 50.000 de euro pentru a construi patru solarii și a-și cumpăra utilaje. Acum cultivă cu legume 11 hectare de teren, iar toată marfă o vinde prin intermediul unei cooperative.

“A fost de mare ajutor pentru că investiții pe care în momentul acela poate nu reușeam să le fac din surse proprii. Viitorul va fi asocierea, chiar dacă ești mare, singur nu reziști”, a spus fermierul.

Tocmai de aceea, programul îi încurajează pe fermieri să se asocieze. Cooperativa în care este și Lucian are în total nouă membri; împreună cultivă zece tipuri de legume, iar toată producția o desfac în supermarketuri.

Cristian Șumălan are 29 de ani și se va înscrie și el în acest program. Dorește să cultive două hectare de mazăre și să își cumpere utilaje.

“Am văzut că este cerere pe partea de magazine, pe partea de mazăre congelată. Vreau să accesez și pentru partea de procesare, vrem să facem și o stație de uscare a legumelor”, a declarat pntru Ştirile Pro TV Cristian Șumălan.

Până în acest an, tinerii primeau între 40.000 și 50.000 de euro. De data această, dacă în proiect își asumă că vor procesa produsele, obțin încă 20.000 de euro.

În perioada 2013-2020, aproape 15.000 de agricultori au obținut fonduri europene prin programul “tineri fermieri”.

“De departe este cel mai de succes proiect, deoarece tinerii fermieri vin cu foarte mare entuziasm. Condițiile s-au înăsprit, dar nu sunt nici acum foarte grele”, a declarat Marian Costea, – consultant fonduri europene.

Bugetul alocat programului pentru acest an este de 100 de milioane de euro. Aproape o treime vor ajunge la cei care înființează o fermă în zona montană.

Etichete: