Sari la conținut

AUR, proiect de lege pentru încetarea stării de alertă în România: „E ilegală!”

AUR a depus, în Parlament, un proiect de lege privind abrogarea Legii prin care a fost instituită starea de alertă pe teritoriul României. „Prin rămânerea în vigoare a unei astfel de legi vădit neconstituţionale nu se realizează altceva decât perpetuarea încălcării normelor constituţionale, prin încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat”, argumentează copreşedintele AUR George Simion, conform Mediafax.

Potrivit unui comunicat de presă al AUR, proiectul face refirire la Legea nr. 55/2020.  Copreşedintele Claudiu Tîrziu transmite:„carenţele acestui act normativ sunt mult prea numeroase şi prea grave pentru a putea fi îndreptate printr-o revizuire a legii, astfel încât am luat hotărârea de a cere abrogarea ei, fiind unicul şi cel mai potrivit mijloc prin care putem reveni în cadrul constituţional caracteristic unui stat de drept şi unei democraţii funcţionale”. 

Medic, despre regretele pacinţilor ajunşi la ATI: „Vă rog, vreau vaccinul, să scap de chin“

George Simion argumentează că „statul are are datoria să identifice şi să utilizeze mijloace legale” şi că în acest context se încalcă principiul sepraţiei puterilor în stat.

„Indiferent de situaţia excepţională cu care se confruntă un stat democratic, acesta are datoria să identifice şi să utilizeze mijloace legale şi legitime de contracarare a pericolelor şi a efectelor negative.

Întrucât prin rămânerea în vigoare a unei astfel de legi vădit neconstituţionale nu se realizează altceva decât perpetuarea încălcării normelor constituţionale, prin încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, în detrimentul cetăţenilor, ale căror drepturi şi libertăţi sunt restrânse în mod nelegal, se impune abrogarea de îndată a Legii nr. 55/2020″”, a subliniat deputatul George Simion, copreşedinte AUR. 

Etichete: