Sari la conținut

A violat un copil de doar şase ani pentru a nu-și înșela soția plecată la muncă în străinătate. Judecătorii i-au dat jumătate de pedeapsă

Un bărbat din judeţul Iaşi a violat repetat un copil de şase ani. Acesta a precizat în faţa judecătorilor că a recurs la această faptă pentru a nu-şi înşela soţia care este plecată la muncă în străinătate. Pentru momentul de sinceritate magistraţii au decis să fie pedepsit doar cu jumătate din pedeapsa maximă prevăzută de lege.

Potrivit judecătorilor de la Hârlău, bărbatul din comuna Maxut locuieşte alături de familia sa pe aceeaşi stradă cu victima, un băiat de 6 ani, scrie Ziarul de Iaşi.

Judecătorii arată în motivarea acestui caz şocant că soția lui Loghin munceşte în Cipru şi se întoarce acasă de două ori pe an. Pe Marian Loghin şi tatăl victimei îi leagă o amiciţie mai veche, cei doi lucrând, pentru o perioadă, în Germania, mai relatează Ziarul de Iași.

Din acest motiv, părintele părţii vătămate obişnuia să îl lase pe acesta să vină acasă la Loghin, pentru a se juca pe calculator alături de fiul celui din urmă.

Prima agresiune sexuală a avut loc în iulie 2017, atunci când victima şi fiul lui Loghin se jucau pe calculator. Loghin şi-a trimis fiul la un magazin, pentru a putea rămâne singur cu victima.

”În momentul în care fiul său a plecat spre magazin, inculpatul l-a ridicat pe persoana vătămată minoră de la calculator, unde acesta se juca, şi, profitând de incapacitatea acestuia de a înţelege semnificaţia anumitor acte, precum, şi de relaţia de autoritate pe care o avea asupra acestuia, l-a aşezat pe patul din cameră, şi-a dat jos pantalonii şi lenjeria intimă şi i-a solicitat persoanei vătămate să-i frece penisul“, au precizat judecătorii.

Aceştia au mai arătat că agresorul a întreţinut şi un act sexual oral cu copilul, la finalul căruia i-a cerut minorului să rămână „secretul lor“.

Ulterior, între iulie 2017 şi decembrie 2018, individul a violat de 5-6 ori victima, de fiecare dată copilul făcându-i sex oral individului.

În aceeaşi perioadă, de mai multe ori l-a agresat sexual, cerându-i să îi frece penisul. Ultima agresiune sexuala a avut loc în decembrie 2018, când victima a mers cu colindul la agresor.

”Inculpatul şi-a justificat gestul prin aceea că, întrucât soţia sa era plecată din ţară, iar el simţind nevoia de a face sex, a preferat să se masturbeze şi să îşi satisfacă plăcerile sexuale cu un copil, decât să meargă la o femeie străină, întrucât nu a vrut să-şi strice casa, precizând şi că, în momentele în care întreţinea acest gen de raporturi sexuale cu persoana vătămată minoră, simţea „o plăcere“, „o satisfacţie“ care „îl făceau să se simtă mai bine decât atunci când se masturba singur“, se mai arată în motivarea judecătorilor.

Invocând această recunoaştere, judecătorii de la Hârlău nu au acordat pedeapsa maximă individului, scrie Ziarul de Iași. Bărbatul a primit șase ani pentru viol şi trei pentru agresiune sexuală, adică o pedeapsă finală de 7 ani de închisoare, după contopire, în condiţiile în care pedeapsa maximă pentru viol asupra unui minor este de 12 ani, iar pentru agresiune sexuală este de 10 ani.

Judecătorii au mai stabilit și daune morale de 50.000 de lei. Decizia este definitivă

Etichete: